obiective turistice roma

Obiective turistice Roma – Ce să vizitezi în “Orașul Etern”?

Planifici o vizită în capitala Italiei și nu vrei să ratezi cele mai frumoase obiective turistice din Roma?

Excelent. Pentru că am pregătit pentru tine un ghid cu o mulțime de informații utile despre ce să faci în Roma, unde mănânci bine, cum să te deplasezi în oraș și multe altele.

Este adevărat că la primul search pe internet informațiile par copleșitoare. Sunt liste lungi de atracții din Roma pe care să nu le ratezi, detalii peste detalii.

Aici am păstrat doar ce am considerat relevant fie pentru un city break la Roma, fie pentru o vizită mai lungă.

Powered by GetYourGuide

Noi am stat 12 zile în Roma, timp în care am explorat principalele atracții și ne-am bucurat de frumusețea acestui oraș care trăiește din istoria sa.

Cuprins:

Obiective turistice Roma pe care să le pui pe lista ta

centrul vechi din roma

Odată ajuns în centrul Romei, nu ai cum să nu te minunezi la vederea atâtor monumente impresionante ce amintesc de vremea Imperiului Roman.

Gloria marelui imperiu este emanată de tot ce te înconjoară. De la Colosseum, Forum, coloane și capiteluri și până la ruine de palate imperiale, teatre și grădini, totul vorbește despre unul dintre cele mai impresionate orașe din Europa.

Pentru iubitorii de istorie, Roma este mai mult decât un oraș. Este o carte de istorie vie, deschisă pentru orice vrea să o aprofundeze.

Hai să descoperi ce să vizitezi în Roma și cum să îți organizezi vizita pentru a vedea cât mai multe din orașul celor 7 coline.

Colosseum – În top obiective turistice Roma

colosseum roma

Orice vizită în Roma începe de la Colosseum. Cunoscut și sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseum-ul a fost construit între anii 70-80 d.Hr., sub domnia împăraților Vespasian și Titus. Acesta este unul dintre cele mai mari și celebre monumente ale Romei antice, având o capacitate de aproximativ 50.000 de spectatori. Structura colosală, realizată din piatră și beton, se ridică pe patru niveluri și are o înălțime de aproape 50 de metri.

Inițial, Colosseumul a fost folosit pentru spectacole publice, cum ar fi luptele între gladiatori, execuții și vânătoarea de animale sălbatice. Se estimează că în Colosseum au murit aproximativ 400.000 de oameni și peste un milion de animale în luptele și spectacolele organizate acolo. Colosseumul a fost folosit pentru astfel de evenimente până în jurul secolului al VI-lea, când Imperiul Roman a început să decadă, iar luptele de gladiatori și vânătoarea de animale au fost interzise.

Bilete – Recomandăm biletul Full Exeperience, ce include Colosseum-ul cu Arena și Underground, Forumul și Colina Palatină, cu ghid în engleză. Biletul este 32 euro/ persoană. Fă rezervarea cu cel puțin o lună și jumătate înainte, pentru că altfel nu vei mai prinde bilete.

Arcul lui Constantin

Arcul lui Constantin din Roma a fost ridicat în anul 315 d.Hr. pentru a celebra victoria împăratului Constantin I în Bătălia de la Podul Milvian din 312 d.Hr., moment decisiv care l-a consacrat drept conducător unic al Imperiului Roman. Acest impresionant arc de triumf, situat între Colosseum și Colina Palatină, are o înălțime de 21 de metri și este decorat cu reliefuri și inscripții care glorifică realizările lui Constantin și legătura sa cu zeii. Este unul dintre cele mai bine conservate monumente romane și marchează un punct de cotitură în istoria Romei, fiind asociat și cu convertirea sa la creștinism.

Forumul Roman

forum roman

Forumul Roman era inima politică, religioasă și comercială a Romei antice, locul unde se desfășurau cele mai importante activități ale orașului. Era folosit pentru adunări publice, discursuri politice, procese judiciare, precum și pentru ceremonii religioase. Clădiri importante precum Curia (sediul Senatului Roman), Templul lui Saturn și Arcul lui Titus erau amplasate în Forum, făcându-l un centru vital al vieții romane.

Ceea ce face Forumul Roman cu adevărat impresionant este moștenirea sa istorică și arhitecturală. Multe ruine sunt încă vizibile. Am rămas muți de uimire la vederea lor. Plimbându-ne printre coloanele și arcurile monumentale, am simțit efectiv importanța istorică a locului și impactul pe care l-a avut asupra civilizației.

Bilete: Vizitarea Forumului este inclusă în biletul pentru Colosseum.

Colina Palatină

palate imperiale colina palatina

Colina Palatină este unul dintre cele mai importante situri istorice din Roma, considerată locul de naștere al orașului. Potrivit legendelor, Romulus a fondat Roma aici în 753 î.Hr., iar colina a devenit ulterior reședința preferată a împăraților romani. Este situată între Forumul Roman și Circus Maximus și oferă o priveliște panoramică asupra acestor locuri emblematice. Aici poți explora ruinele palatelor imperiale, grădinile bine întreținute și Muzeul Palatin, care conține artefacte din antichitatea romană, oferind o imagine fascinantă a vieții regale și aristocratice din Roma antică.

Bilete: Accesul este inclus în biletul pentru Colosseum.

Circus Maximus

circus maximus roma

Circus Maximus a fost ridicat în secolul al VI-lea î.Hr., în perioada regală a Romei, și a fost extins sub diferiți împărați, devenind cel mai mare stadion din oraș. Conceput pentru cursele de care, evenimente sportive și festivități, acesta putea găzdui aproximativ 250.000 de spectatori, fiind unul dintre cele mai mari spații publice din lume. Pe lângă cursele de care, în Circus Maximus aveau loc lupte cu gladiatori și alte spectacole populare. De asemenea, locul a fost martor la persecuțiile și martirizarea creștinilor în perioada imperială. Acum nu poți vedea mare lucru din el, pentru că ruinele sale se află sub pământ. Totuși, locul a rămas sub formă de stadion până azi și îți poți imagina grandoarea pe care o avea.

Bilete: Poți face un tur VR, iar bilete încep de la 12 euro. Mai multe detalii aici.

Ponte Palatino

raul tibru

Ponte Palatino, cunoscut și sub numele de “Ponte Inglese,” a fost ridicat în 1891 pentru a înlocui vechiul Ponte Rotto, fiind construit pentru a facilita circulația între centrul istoric al Romei și cartierul Trastevere. Aflat de-a lungul râului Tibru, acest pod oferă priveliști spectaculoase asupra orașului, fiind un loc ideal pentru fotografii, mai ales la apus. Cu un design simplu, dar funcțional, Ponte Palatino este o atracție perfectă dacă vrei să faci câteva imagini pitorești ale Romei. Nouă ne-a plăcut mult acest pod și priveliștea de pe el.

Teatro di Marcello

imagine teatro di marcello

Teatro di Marcello este un amfiteatru antic din Roma, adesea comparat cu un Colosseum în miniatură, fiind construit sub împăratul Augustus în secolul I î.Hr. Acest teatru, dedicat nepotului său Marcello, putea găzdui aproximativ 20.000 de spectatori și era folosit pentru spectacole de teatru și muzică. Ce îl face deosebit pentru vizitatori astăzi este faptul că, spre deosebire de alte ruine romane, o parte din el este încă folosită drept locuință privată! Teatro di Marcello este o combinație unică de istorie antică și viață modernă, oferind o privire fascinantă asupra Romei vechi și noi.

Nu se poate vizita în interior.

Capitoliul și Muzeul Capitolin

muzeele capitoline roma

Capitoliul din Roma este una dintre cele mai importante coline ale orașului, având o semnificație istorică și politică deosebită. Aici se află Muzeul Capitolin, primul muzeu public din lume, care găzduiește o colecție impresionantă de sculpturi, picturi și artefacte din Roma Antică, inclusiv statuia celebră a lupoaicei care îl alăptează pe Romulus și Remus.

vedere asupra forumului roman

Aici te poți bucura de o plimbare pe esplanada din fața muzeului, de unde se deschide o priveliște superbă asupra Forumului Roman. De aici poți face unele dintre cele mai frumoase poze în Roma.

Bilete: Un bilet costă în jur de 13 euro. Vezi detalii și program muzeu aici.

Basilica di Santa Maria in Ara Coeli

Basilica di Santa Maria in Ara Coeli este o biserică impresionantă situată pe colina Capitolina, aproape de Muzeul Capitolin și de Forul Roman. Construită pe ruinele unui vechi templu dedicat lui Apollo, această basilică datează din secolul al VI-lea și este cunoscută pentru arhitectura sa deosebită, care combină stiluri romane și gotice.

Monumentul Vittorio Emanuele al II-lea

monumentul vittorio emanuele al II-lea

Monumentul Vittorio Emanuele al II-lea, cunoscut și sub numele de “Il Vittoriano”, este un impresionant monument situat în inima Romei, dedicat regelui Vittorio Emanuele al II-lea, fondatorul Regatului Italiei. Construcția sa a început în 1885 și a fost finalizată în 1935, având un design grandios, cu coloane, statui și o scală monumentală. Acest simbol al unității naționale italiene este adesea considerat unul dintre cele mai reprezentative monumente ale orașului. Aici poți explora și interiorul monumentului, unde se află Muzeul unificării Italiei. Tot aici se află și o terasă panoramică care oferă vederi spectaculoase asupra centrului istoric al Romei. De asemenea, accesul pe terasa de pe acoperiș se face prin intermediul unui lift panoramic deosebit.

Bilete: Un bilet costă în jur de 15 euro. Vezi detalii și program aici.

Auguraculum

centrul vechi din roma

Chiar în spatele Monumentului Vittorio Emanuele al II-lea se află Auguraculum. De aici am admirat una dintre cele mai frumoase panorame asupra Forumului Roman. Auguraculum-ul era un sanctuar dedicat augurilor, preoți care interpretau voința zeilor prin observarea zborului păsărilor și a altor fenomene naturale. O caracteristică interesantă a auguraculum-ului este că acesta se află în apropierea unui alt site important, Lupercalia, unde legenda spune că Romulus și Remus au fost hrăniți de lupoaica care i-a salvat.

Via dei Fori Imperiali – Una dintre cele mai frumoase străzi din Roma

Via dei Fori Imperiali este una dintre cele mai emblematice și spectaculoase străzi din Roma, care leagă Colosseumul de Piața Veneției și oferă o priveliște impresionantă asupra ruinelor Forumului Imperial. Această arteră a fost construită în anii 1930 de Mussolini și este mărginită de unele dintre cele mai importante monumente antice ale Romei, inclusiv Forumul lui Traian, Forumul lui Augustus și Columna lui Traian. Plimbându-te pe Via dei Fori Imperiali, ai ocazia să te cufunzi în atmosfera istorică a orașului, admirând arhitectura grandioasă romană.

Forum-ul lui Traian

centru vechi roma tur

Forumul lui Traian este unul dintre cele mai grandioase și impresionante complexe arhitecturale din Roma antică. A fost construit între 106 și 112 d.Hr. pentru a celebra victoriile împăratului Traian în războiul împotriva dacilor. Acesta se distinge prin coloanele sale impunătoare și prin decorul elaborat, având ca element central Columna lui Traian, o statuie care ilustrează scene din campaniile militare. Forumul nu era doar un loc de întâlnire pentru cetățeni, ci și un important centru comercial și administrativ, unde se desfășurau activități politice și judiciare. În interiorul complexului, existau piețe, temple, și basilici, toate îmbinate armonios pentru a crea un spațiu vibrant, plin de viață.

Acces gratuit pe pasarelă.

Columna lui Traian

imagine forum traian

Columna lui Traian este o capodoperă a arhitecturii romane, ridicată în anul 113 d.Hr. pentru a comemora victoriile împăratului Traian în războiul împotriva dacilor. Înălțându-se la o înălțime de 38 de metri, aceasta este decorată cu o friză spiralată care ilustrează scene detaliate din campaniile militare, oferind o poveste vizuală despre faptele lui Traian și despre viața militară romană. La vârful coloanei se află o statuie a lui Traian, care a fost ulterior înlocuită cu una a Sf. Petru. Astăzi, Columna lui Traian este nu doar un monument, ci și o importantă sursă de informații despre cultura Romei antice.

Bilet acces în Forumul lui Traian – Vezi detalii aici.


✔️ Travel Tip

Toate obiectivele turistice din Roma enumerate mai sus le poți vedea într-o singură zi. Toate sunt foarte aproape unele de altele. Poți să folosești lista de mai sus pentru a face un tur pe jos în zona celor mai frumoase atracții din Roma. Nu uita că sunt listate în funcție de proximitate. Deci te-am scutit de o grijă.


Cazare bună în Roma – Ce să alegi?

Înainte să ajungem în Roma, am făcut un adevărat research al cazărilor. Așa am descoperit două cazări foarte bune în Roma, pe care ți le recomandăm acum și ție.

Iată care sunt:

Casa Mia Vaticano Guest House

Aceasta este o locație superbă, aproape de Vatican. Camerele sunt decorate frumos, cu atenție la detalii și curățenie impecabilă. Partea bună este că aici ai micul dejun inclus. Iar prețul este unul foarte bun pentru zonă și condițiile pe care le oferă. Mai mult, gazdele sunt deosebit de amabile, gata să ofere orice informație ai nevoie.

Rosso Cortese

Rosso Cortese este o locație ideală pentru familii. Aici găsești 2 studiouri, fiecare cu disponibilitate de până la 4 persoane. Locația este decorată cu bun-gust și oferă toate facilitățile necesare pentru un sejur plăcut. Se află în zona San Giovanni, destul de aproape de centru. Ai acces facil de aici la linia de metrou C, pe care am folosit-o și noi cei mai des. Iar prețul este și el foarte bun, spre deosebire de alte locații.

Alte obiective turistice din Roma pe care trebuie să le vezi

După ce ai vizitat principalele atracții din zona centrală a Romei, ești gata să descoperi și alte locuri interesante, și foarte celebre.

Ai putea să folosești lista următoare de atracții pentru o nouă zi de vizitare în Roma. Din nou, obiectivele turistice sunt organizate în funcție de cât de aproape sunt unele de altele. Deci, ai un nou itinerariu de urmat pentru a doua zi de explorat Roma la pas!

Piazza del Popolo

piazza del popolo roma

Piazza del Popolo este una dintre cele mai mari și emblematice piețe din Roma, cunoscută pentru atmosfera sa vibrantă și arhitectura impresionantă. Situată la capătul nordic al centrului istoric, piața este străjuită de trei biserici importante, inclusiv Santa Maria del Popolo, renumită pentru operele de artă ale lui Caravaggio. În mijlocul pieței se află Obeliscul Flaminio, un impozant monument egiptean ridicat în timpul domniei lui Ramses al II-lea, adus la Roma în anul 10 î.Hr. de către împăratul Augustus. Aici ne-am plimbat și relaxat. Un pont bun este să urci scările pentru a te bucura de o priveliște minunată asupra Romei din terasele de pe Pincio, situate deasupra pieței.

piazza del popolo vedere de sus

✔️ În apropiere se află Villa Borghese, unul dintre cele mai mari și frumoase parcuri din Roma. Totuși, îți recomandăm să îl vizitezi cu altă ocazie, pentru a avea timp să te bucuri de el. Ai nevoie de cel puțin 2 ore să îl străbați.


Via del Corso

via del corso roma

Via del Corso este strada principală ce pornește din Piazza del Popolo. Aceasta este una dintre cele mai faimoase străzi comerciale din Roma, cunoscută pentru atmosfera sa vibrantă și diversitatea magazinelor. De-a lungul acestei străzi, ce se întinde între Piazza Venezia și Piazza del Popolo, vei găsi o combinație perfectă de buticuri de lux, branduri internaționale renumite, magazine de modă italiană, precum și cafenele și restaurante elegante. Este locul ideal pentru o sesiune de shopping sau pentru a te bucura de agitația orașului, totul în inima Romei. Aici am mâncat cea mai bună înghețată din Roma, la Gelateria. Sortimentul de ciocolată neagră este demențial.

Piazza di Spagna

basilica de spagna roma

Piazza di Spagna este una dintre cele mai faimoase piețe din Roma, cunoscută pentru superbele Scări Spaniole (Scalinata di Trinità dei Monti), care leagă piața de biserica Trinità dei Monti aflată în vârful dealului. Construită în secolul al XVIII-lea, scara are 135 de trepte elegante și este un loc iconic pentru turiști și localnici, oferind o priveliște splendidă asupra pieței și a împrejurimilor. În piață se află și fântâna Barcaccia, realizată de Bernini.

piazza de spagna din roma

Biserica Trinità dei Monti, situată deasupra treptelor, adaugă un aer de eleganță și istorie acestui loc deosebit din inima Romei. Urcă și tu pe scări, fă-ți câteva poze și apoi mergi spre un alt loc iconic din Roma.

Fontana di Trevi

fontana di trevi

Da, ajungi în sfârșit să vezi faimoasa Fontana di Trevi. Șerpuind printre străduțe vei ajunge într-o mică piațetă plină de lume. Abia după vei zări fântâna care a creat atâtea legende în jurul său. Fontana di Trevi a fost construită în 1762, în stil baroc. Fântâna impresionează prin detaliile sale elaborate și sculpturile grandioase, care îl înfățișează pe zeul Neptun flancat de tritoni, simbolizând controlul apelor. Conform legendei, dacă arunci o monedă peste umăr în fântână, te vei întoarce la Roma, iar dacă arunci două, vei găsi dragostea în acest oraș romantic. Această fântână superbă ar fi meritat o piațetă mai mare. Dar, probabil că atunci când a fost construită, nu s-a preconizat numărul mare de turiști care se vor îmbulzi să o vadă. Fă o poză aici și apoi mergi mai departe.

Panteonul roman

panteonul din roma

Panteonul Roman, construit inițial în anul 27 î.Hr. de Marcus Agrippa și reconstruit ulterior în secolul al II-lea de împăratul Hadrian, este una dintre cele mai bine conservate clădiri antice din Roma. Ceea ce îl face cu adevărat remarcabil este faptul că a rezistat de-a lungul secolelor cu acoperișul său original intact😯 , o cupolă impresionantă cu un oculus central deschis care permite luminii naturale să pătrundă în interior. Inițial dedicat zeilor romani, Panteonul a devenit ulterior o biserică creștină. Monumentul adăpostește mormintele unor personalități importante, inclusiv pe cel al renumitului artist Raffaello. Poate fi vizitat și în interior.

Bilete: Vezi aici detalii tur ghidat Panteon. Notă – Intrarea este gratuită în fiecare duminică din lună.

Piazza Navona

Piazza Navona este una dintre cele mai renumite și animate piețe din Roma, cunoscută pentru forma sa ovală, care urmează conturul fostului stadion roman Domitian. Cele trei fântâni magnifice care împodobesc piața, în special Fontana dei Quattro Fiumi (Fântâna celor Patru Fluvii) realizată de Bernini, sunt atracții centrale ce simbolizează râuri celebre de pe patru continente. Clădirile baroce din jur și atmosfera plină de viață, cu artiști stradali și cafenele cochete, fac din Piazza Navona un loc deosebit. Ne-a plăcut mult această piața, dar și străduțele din jurul ei.

Plimbă-te pe străduțele cu iz romantic

trastevere roma

Zona cuprinsă în jurul Piezzei Navona este una dintre cele mai frumoase pentru o plimbare cu iz romantic. Clădirile construite în secolele XVII-XIX te trimit cu gândul într-o altă epocă. Iedera ce învăluie străduțele de la un capăt la altul creeaza un cadru boem. Iar terasele și boutique-urile pline de viață îți amintesc de celebrul dicton – La vita est belle. Nu pleca din Roma fără să te bucuri de câteva clipe petrecute pe aceste străduțe pline de farmec.

Castel Sant’Angelo

castel sant angelo roma

Castel Sant’Angelo, inițial construit ca mausoleu pentru împăratul Hadrian în secolul al II-lea, a avut o istorie fascinantă și variată. În Evul Mediu, a fost transformat într-o fortăreață și reședință papală, fiind folosit adesea de papi pentru a se refugia în vremuri de pericol, datorită unui pasaj secret, Passetto di Borgo, care lega castelul de Vatican. Podul Sant’Angelo, care duce la castel, este la fel de spectaculos, decorat cu statui de îngeri, proiectate de Bernini, și oferă o cale istorică spre unul dintre cele mai importante simboluri ale Romei. Acest castel se poate vizita și în interior, dacă timpul îți permite. Dacă ajungi aici seara, te poți bucura de privișeti superbe asupra castelului luminat arhitectural.

Bilete: O vizită costă în jur de 20 euro. Vezi detalii aici.

Cam atât pentru o altă zi de vizitare. 😊

Dar, bineînțeles, Roma are și alte atracții deosebite, pe lângă cele deja menționate.

Vezi mai jos și alte locuri de vizitat în Roma pe care ți le recomandăm dacă ai mai mult timp la dispoziție.

Alte locuri de vizitat în Roma ce nu trebuie ratate

Trebuie să mărturisim că imediat ce am ajuns în Roma ne-am dat seama că a fost o idee bună să ne luăm 2 săptămâni pentru a vizita orașul. Bineînțeles, nu toți pot sta 2 săptămâni în Roma. Totuși, dacă poți să-ți iei cel puțin 4 zile, ar fi minunat. 2 zile la Roma este mult prea puțin pentru acest oraș extraordinar.

Deja ai văzut lista lungă de obiective turistice din Roma pe care le poți vedea și admira. Totuși, mai sunt câteva locuri pe care le recomandăm.


👉Atracțiile de mai jos nu mai sunt listate în ordinea apropierii de pe teren. Poți alege dintre acestea pe care mai dorești să le incluzi în vizita în Roma.


Iată mai jos care sunt:

Vaticanul

basilica sf petru vatican roma

Vaticanul se află pe lista de must-see în Roma. Nu l-am trecut mai sus deoarece am vrut să păstrez itinerariul bazat pe cât de aproape sunt atracțiile. Vaticanul este renumit pentru bogăția sa culturală și artistică. Piața Sf. Petru, cu forma sa eliptică impresionantă, este punctul central al Vaticanului. Aici poți admira coloanele majestuoase proiectate de Bernini. Accesul în piață este gratuit.

piazza vaticanului roma

La intrarea în bazilica se află impresionanta statuie a lui Sf. Petru. Interiorul bisericii găzduiește o mulțime de opere de artă, dar și mormântul lui Papa Ioan Paul al II-lea. Accesul în Basilica Sf. Petru este, și el, gratuit.

interior basilica sf petru roma

Un alt punct de atracție major în Vatican sunt Muzeele Vaticane, care adăpostesc o vastă colecție de artă și istorie. Acestea includ lucrări celebre de Michelangelo, Rafael și Caravaggio. Unul dintre cele mai vizitate locuri din cadrul muzeelor este Capela Sixtină, faimoasă pentru tavanul său pictat de Michelangelo, care prezintă scena Creării lui Adam, o capodoperă a Renașterii. Pentru a vizita muzeele și Capela Sixtină, trebuie să îți iei bilet din timp. Cel mai bine faci asta online.

Bilete: Un bilet costă 20 de euro. Vezi detalii și rezervă online.

Villa Borghese și Galeria Borghese

villa borghese roma

Îți amintești că am mai vorbit despre Villa Borghese? Ei bine, dacă ai 2 ore la dispoziție pentru acest parc, chiar merită.

Vila Borghese este una dintre cele mai mari și frumoase grădini publice din Roma. Aceasta oferă o oază de liniște și frumusețe în mijlocul agitației orașului. Aici te poți plimba pe alei pitorești, vedea lacuri romantice și sculpturi impresionante. Unul dintre cele mai importante puncte de atracție din parc este Galeria Borghese, care adăpostește o colecție remarcabilă de opere de artă, inclusiv capodopere de Bernini, Caravaggio și Raphael.

galleria borghese roma

Aici poți explora sala de expoziție, unde operele sunt expuse într-un cadru magnific, admirând nu doar arta, ci și arhitectura impresionantă a clădirii. Și aici trebuie să faci rezervare din timp, dacă vrei să vizitezi galeria. Accesul este pe bază de bilet.

Bilete Galeria Borghese: Biletul costă 13 euro. Vezi detalii aici.

Piazza Barberini

Piazza Barberini este unul dintre locurile mai puțin știute din Roma. Aici te vei întâlni cu celebra Fontana del Tritone, o capodoperă a lui Gian Lorenzo Bernini, care îți va atrage privirea prin detaliile sale impresionante și fluiditatea formelor. Piața este înconjurată de clădiri elegante și oferă acces ușor către diverse atracții turistice din apropiere, precum Palatul Barberini, care găzduiește Muzeele Naționale de Arte Antice. Atmosfera animată, cu cafenele și restaurante care oferă delicioase specialități italiene, te va face să te simți cu adevărat în inima Romei.

Cartierul Trastevere

trastevere roma noaptea

Trastevere este, fără îndoială, cartierul care ne-a cucerit cel mai mult în Roma. Emană o atmosferă unică și vibrantă. Cu străduțele sale înguste și pavate, împânzite de clădiri colorate și flori, acest cartier păstrează o esență autentică a vieții romane. Cafenelele și tavernele de pe marginea drumului sunt pline de localnici și turiști care se bucură de delicioasele preparate italiene și de vinurile tradiționale. Aceasta creează o ambianță foarte plăcută. Pe timpul serii, Trastevere prinde viață, iar muzica stradală completează atmosfera plină de farmec. Aceasta ne-a atras și pe noi. Este locul ideal pentru a te relaxa și a te bucura de o seară romană de neuitat. Nu pleca din Roma fără să ajungi și aici!

Terme di Caracalla

terme di caracalla

Terme di Caracalla a fost o adevărată surpriză pentru noi. Este un loc mai puțin știut, dar absolut impresionant. Terme di Caracalla este unul dintre cele mai mari și impresionante complexe de băi din Roma antică. A fost construit între anii 212 și 216 d.Hr. Acest complex se întinde pe aproximativ 25 de hectare și putea găzdui până la 1.600 de persoane simultan, oferind o experiență unică de relaxare și socializare. Ce face acest loc atât de fascinant este arhitectura sa grandioasă, cu ziduri masive, mozaicuri elaborate și sistemul ingenios de încălzire a apei, care ilustrează avansul tehnologic al epocii. Aici poți explora ruinele impunătoare ale băilor, admirând rămășițele sălilor mari, a bazinelor și a grădinilor. Accesul se face pe bază de bilet.

Bilete: Biletul costă în jur de 10 euro. Vezi detalii aici.

Basilica di San Giovanni in Laterano

basilica di san giovanni roma

Basilica di San Giovanni in Laterano este singura catedrală din Roma. Puțin știu de ea, deoarece este mai puțin faimoasă decât Basilica Sf. Petru. A fost construită în secolul al IV-lea și este considerată „mama” tuturor bisericilor din Roma. Are statut deosebit de sediu al Papei, fiind totodată cea mai veche biserică catolică din oraș. Interiorul său vast este decorat cu fresce impresionante și statui grandioase. De asemenea, fațada sa impozantă a fost realizată în secolul al XVIII-lea, în perioada 1730-1750. Această restaurare a fost realizată de arhitectul Francesco Borromini, care a adăugat detalii baroce impresionante, îmbunătățind astfel aspectul general al bisericii și accentuându-i grandiozitatea.

Accesul aici este gratuit.

Piramida din Roma

Da, ai citit bine. Și în Roma poți vedea o piramidă. Piramida din Roma este cunoscută sub numele de Piramida lui Cestius. Aceasta este un mausoleu impresionant construit în jurul anului 18 î.Hr. pentru a adăposti rămășițele lui Gaius Cestius, un senator roman. Această structură unică, ce măsoară aproximativ 36 de metri în înălțime este acoperită cu plăci de marmură. Piramida este parte a complexului de morminte de la Porta San Paolo și poate fi vizitată. În interior poți observa inscripții și decoruri caracteristice epocii. Intrarea se face pe bază de bilet.

Unde mănânci bine în Roma? – Recomandările noastre

Nu ai cum să spui Roma și să nu te gândești la gelato, cannoli, tiramisu, pizza sau paste. Străduțele din centrul Romei emană savoarea pastelor carbonara, a lasagniei sau a pizzei pe vatră.

Totuși, nu înseamnă că peste tot vei găsi cea mai bună mâncare italiană.

De aceea, am pregătit pentru tine câteva recomandări de restaurante bune în Roma.

Iată care sunt:

Pastasciutta Roma

pastasciutta roma

Pastasciutta este locul unde mănânci cele mai bune paste din Roma, la cel mai bun preț. Pastele sunt proaspete, făcute de ei în restaurant în fiecare zi. Găsești 6 varietăți de sosuri și 6 tipuri de paste din care poți alege. Noi ne-am îndrăgostit de pappardelle, pe care le-am încercat cu tot felul de sosuri, de la cacio e pepe, la ragu, cu trufe, basilico și multe altele. Porția de paste este foarte generoasă și costă doar 7,5 euro. Plus, primești extra parmezat cât dorești. Iar partea cea mai bună e că aștepți doar câteva minute, pentru că totul se face pe loc. Pastasciutta are 3 locații în Roma, în locuri foarte la îndemână. Nu rata acest loc când vizitezi Roma.

Trattoria Pizzeria Luzzi dal 1945

Restaurantul Luzzi este locul unde am mâncat cel mai bine, și cel mai ieftin, lângă Colosseum. Bineînțeles că zona este împânzită de restaurante, dar aici am găsit un raport calitate/ preț excelent. Ce am mâncat la Luzzi? Pizza. Aici am încercat pizza romană, cu blat subțire, spre deosebire de cea napoletană, cu marginile groase. Nu eram foarte încrezători, dar am fost surprinși de cât de bună a fost. Blatul nu a fost uscățiv, ca în alte părți. O pizza mare e în jur de 8-9 euro. Au și vinul casei, la doar 3,5 euro carafa de 0,5 litri. Nu mai găsești așa preț în Roma. Am gustat și tiramisu aici, foarte bun.

Porchetteria La Rinascita

În zona Piazza Navona am descoperit un loc cu sandvișuri cu porchetta super bune. Trecusem de câteva ori pe lângă restaurant, și eram siguri că vrem să le încercăm. Ne-am luat varianta cu roșii uscate, pesto și pecorino, care a fost absolut genial. Un sandviș aici e 7 euro, dar merită din plin. Porchetta ți se topește, efectiv, în gură. Pune această locație pe lista ta pentru când vei fi în Roma.

Adelina – Gelato Naturale Italiano

Pentru o înghețată bună, cremoasă, mergi la Adelina – Gelato Naturale Italiano. Am încercat și alte câteva gelaterii înainte să ajungem aici, dar nu ne-au dat pe spate. Chiar deloc. Aici am găsit chiar o înghețată bună, așa cum ne imaginam că vom mânca în Italia. Sortimentul de ciocolată neagră este genial. Două cupe sunt în jur de 6 euro, dar merită din plin.

Transportul în Roma – Ce trebuie să știi?

roma termini

Cel mai probabil, nu vei veni cu mașina personală în Roma. Decât dacă vrei să faci un tur al Europei by car. Așadar, hai să o luăm cu începutul, și anume transportul de la aeroport în oraș.

Fie că ajungi pe Aeroportul Ciampino sau Fiumicino, vei avea nevoie de transport până în Roma. Noi am aterizat pe Fiumicino și de acolo am luat trenul, pentru că nu am găsit varianta cu autobuzul disponibilă. O călătorie cu trenul până la Termini, în centrul Romei, ne-a costat 15 euro/ persoană. La întoarcere, am luat autobuzul, chiar din față de la Termini. Am dat 8 euro/ persoană și am ajuns în 45 de minute la aeroport. Trebuie să mergi din timp să aștepți autobuzul ca să prinzi loc, sau să îți iei bilet de autobuz online.

În ceea ce privește transportul prin oraș, cea mai bună variantă este metroul. Există linii de metrou care te duc aproape peste tot. Le poți combina cu liniile de autobuz și așa te poți deplasa chiar simplu și rapid în Roma, mai ales dacă nu ai cazare în centru.

Pentru că am stat 12 zile, ne-am luat un abonament pe o lună, cu 35 de euro + 3 euro cartela/ persoană. Abonamentul pe o săptămână este 24 euro/ persoană. Dacă vrei să îți iei călătorii individuale, este 1,5 euro/ călătoria. Dar dacă vei călători mai mult, cel mai bine îți iei un abonament. Din stația centrală Termini poți lua orice abonament vrei. Există și varianta de abonament pe 2 sau 3 zile, cu 12,5 euro sau 18 euro, după caz.

Tu ai fost în Roma? Cum ți s-a părut orașul?

Sau planifici o vizită în Roma? Scrie-ne în comentarii dacă ți s-a părut util acest articol!

Naomi Vedinas

Naomi Vedinas

Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.

Ofera o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Crează-ți un cont!

Bucura-te de beneficii!

Afișați politica de confidențialitate
Afișați termenii

TuristulLiber.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.