Traseu Tâmpa – Treptele lui Gabony – Traseul Serpentinelor
0 Reviews
Traseu de 6 km
4 ore și 30 min
960m altitudine
Pentru toate anotimpurile

Ce traseu Tâmpa am ales pentru a ajunge în punctul panoramic?
Am ales să facem traseul pe Tâmpa după ce am vizitat majoritatea obiectivelor turistice istorice din Brașov. Ne-am rezervat jumătate de zi pentru drumeția pe Vârful Tâmpa și s-a dovedit a fi o alegere foarte bună.
Am încheiat turul Brașovului în dreptul Bastionului Postăvarilor, punct din care am început traseul nostru pe Tâmpa. Ne-am aprovizionat cu apă din belșug de la Carrefour-ul din apropiere și am pornit spre Tâmpa.
În primă fază, trebuie să urci mai multe trepte (aflate chiar în dreptul Bastionului Postăvarilor) care te conduc pe lângă ruinele unui fost turn de observație al Brașovului. Acesta este și punctul în care cele două trasee (34 și 35) se despart. Fără să cunoaștem multe detalii, l-am ales pe cel la stânga, traseul 34, cu triunghi galben. Am aflat mai apoi diferența dintre cele două trasee, și ne-am bucurat că l-am ales pe acesta:)

Treptele lui Gabony - Traseul scărilor pe Tâmpa
Traseul ce pornește la stânga din dreptul scărilor mai poartă numele și de Treptele lui Gabony sau Traseul Scărilor. Aceasta deoarece este un traseu ce cuprinde aproximativ 600 de scări, unele mai abrupte, altele mai line. Este considerat cel mai dificil traseu dintre cele 3 care urcă pe Tâmpa, însă, comparativ cu alte trasee, este chiar în regulă.
Traseul Treptele lui Gabony îți oferă diverse puncte panoramice splendide asupra Brașovului. De aici poți admira cartierul Valea Cetății și Munții Piatra Mare.
Am parcus Treptele lui Gabony în ritm alert, până am ajuns în punctul panoramic La Măsuță. Superbă vederea de aici asupra cartierului estic al Brașovului.
Din punctul La Măsuță, traseul devine mai ușor. Practic, doar urci pe coama muntelui până în vestitul punct unde apare denumirea Brașovului.
Într-o oră și jumătate am ajus în dreptul unui punct de telecomunicații, unde se afla și un restaurant. L-am depășit și doar în câteva momente eram în punctul panoramic de unde poți admira frumoasa cetate a Brașovului.

Vârful Tâmpa și Traseul Serpentinelor
După ce ne-am făcut poze în dreptul punctului unde este amplasată denumirea orașului, am pornit spre vârf.
Mai este foarte puțin de urcat până în vârful propriu-zis, ce are o altitudine de 960 m. Trebuie doar să urmezi indicatoarele pentru a ajunge pe Vârful Tâmpa. În 5 minute eram acolo. De aici, se vede absolut superb cartierul vechi Șchei.
Când am ajuns noi pe Vârful Tâmpa, era pe înserate. Astfel că am prins o lumină extraordinară de poze. Am fi vrut să vedem și apusul, însă ne-am amintit că ne mai așteptau aproape 2 ore de traseu pentru a ajunge în oraș.
Pentru coborâre, am ales Traseul Serpentinelor, cel mai ușor traseu pe Tâmpa. Este marcat cu triunghiul roșu și coboară muntele în serpentine largi. Acesta este și cel mai ușor traseu pentru urcare, însă nu este atât de spectaculos precum Treptele lui Gabony.
Deoarece este în scări, traseul Treptele lui Gabony este mai ușor de practic la urcare, decât la coborâre. De aceea, traseul Tâmpa pe ruta Treptele lui Gabony – Vârful Tâmpa – Traseul Serpentinelor este poate cea mai bună variantă pe care o poți urma.
Mai există și traseul dungă albastră (Drumul Cavalerilor) , cu o dificultate medie. Pe acesta nu l-am parcurs, rămâne pentru o altă ocazie:).
Desigur, poți coborî cu telecabina, dacă nu mai ai resurse fizice să urmezi traseul la întoarcere.
De ce să alegi acest traseu Tâmpa?
Faci mișcare
Este dovedit că sportul produce un nivel crescut de endorfine, hormoni ai fericirii. Este util să incluzi activități sportive în cadrul tururilor tale.
Te bucuri de natură
Traseul Treptele lui Gabony - Vârful Tâmpa - Traseul Serpentinelor îți oferă un spectacol al naturii și panorame superbe asupra Brașovului.
Petreci timp cu prietenii
Dacă plănuiești o ieșire în gașcă în Brașov, atunci traseul Tâmpa este o alegere ideală de a petrece timpul împreună.


