Tulcea Beer Fest – S-a dat startul festivalului berii Tulcea

Festivalul berii Tulcea este un nou prilej de a aduce oamenii aproape în jurul unei băuturi extrem de populare: berea.
Poveștile spuse la un pahar de bere sunt parcă mai captivante, iar oamenii devin mai ușor prieteni.
Aflat la prima ediție, festivalul își propune să devină o tradiție pentru tulceni.
Când are loc Tulcea Beer Fest și unde?
Tulcea Beer Fest are loc între 13-16 iulie 2023. Au fost pregătite 4 zile pline cu degustări de bere și alte bunătăți.
Unde se organizează Festivalul Berii Tulcea?
Festivalul se ține în zona Plajă Lac Ciuperca și Patinoar. Aceste două puncte sunt foarte apropiate.
Au fost amplasate numeroase standuri cu bere gustoasă și variată.
Astfel, vei putea testa bere filtrată, nefiltrată, neagră, Ale, fără alcool și multe alte sortimente.
Ce activități s-au pregătit cu ocazia Festivalului berii Tulcea?
Festivalul berii Tulcea gravitează în jurul berii, însă nu se rezumă la atât.
Aici vei găsi standuri cu mâncare și Food Trucks, care să acompanieze vedeta festivalului, berea.
Serile vor fi animate de concerte și spectacole susținute de Alexia Gemene, The Opera, Adnana Mihailă, Andreea Feraru, Let’s go Dance, Cristina Dobrescu, Shaz.
Nici cei mici nu sunt neglijați. Pentru ei au fost pregătite spații de joacă și ateliere.
De asemenea, vor avea loc și concursuri cu premii. Așa că nu rata nicio zi de festival.
Dacă vii cu mașina, ține cont că Pp perioada desfășurării evenimentului, traficul auto pe Aleea Ciuperca va fi restricționat în intervalul orar 6-10.
Pot fi utilizate parcările din Str. Tineretului (Stadion Delta), Sala de sport „Pohariu”, Casa Albastră.
Tulcea Beer Fest este un eveniment privat, organizat cu sprijinul Primăriei Tulcea.
