Festivalul antic Tomis 2023 – Când istoria prinde viață

Tomisul, orașul pe ruinele căruia se clădește Constanța de azi, are încă multe povești de spus.
Câteva dintre acestea se relatează an de an în cadrul Festivalului antic Tomis.
Aflat deja la a 9-a ediție, festivalul își propune să aducă mai aproape de noi istoria tumultoasă a acestui oraș aflat la graniță de imperiu.
Vezi când, unde și ce s-a pregătit cu această ocazie!
Când și unde se ține Festivalul antic Tomis 2023?
Festivalul antic Tomis 2023 se ține în Parcul Tăbăcăriei, cel mai mare parc din Constanța. În alți ani festivalul a fost organizat în Parcul Carol, în zona Termelor Romane. Însă, deoarece anul acesta este nevoie de mai mult spațiu pentru cascadorii, s-a decis organizarea lui în parcul Tăbăcăriei.
Festivalul se desfășoară între 18-20 august 2023 și promite 3 zile pline de aventură și reconstituiri istorice.
În fiecare zi, programul festivalului va începe la ora 11:00 și va ține până seara târziu.
Iată mai jos care este programul pe zile ⬇
Program pe zile Festivalul antic Tomis 2023
Au fost pregătite surprize pentru toate cele 3 zile de festival. Cu ajutorul scenelor jucate LIVE, atât cei mari, cât și cei mici se vor putea imagina trăind pe vremea romanilor.
Program Vineri, 18 august
Ziua de vineri va deschide Festivalul antic Tomis. Începând cu ora 11:00 va avea loc instalarea taberei antice, demonstrații militare și repetiții pentru spectacolul de sâmbătă.
Tot vineri vor exista și ateliere meșteșugărești unde vei putea vedea modul de confecționare al brățărilor de piele sau opaițelor de lut.
Program Sâmbătă, 19 august
Programul de sâmbătă al festivalului va debuta tot de la ora 11:00. Pe timp de zi vor continua atelierele meșteșugărești și demonstrațiile militare.
Seara, la ora 21:30, va avea loc spectacolul „La Marginea Imperiului”. Acesta este organizat de Asociația Cultural – Artistică Vulturii Carpaților, în colaborare cu Asociația Culturală Tomis.
Va fi un show inedit, la care s-a muncit mult pentru a exprima viața dusă aici de către daci, geți și romani. Dobrogea a fost mereu un teritoriu de graniță, front pentru numeroase lupte. Spectacolul „La Marginea Imperiului” s-a ținut deja la Adamclisi pe 5 august și la Capidava pe 12 august. Fii sigur că nu ratezi spectacolul de la Constanța din 19 august. Vor fi prezenți cascadori, cai special dresați, reenactori și acrobați.
Program Duminică, 20 august
Ziua de duminică va încheia Festivalul antic Tomis 2023. Vor continua atelierele meșteșugărești și demonstrațiile militare.
Ca și aspect inedit, în această zi vor fi prezenți în Parcul Tăbăcăriei reenactorii de la Asociația Via Praetoria din Svishtov, Bulgaria.
Se anunță 3 zile pline de istorie, emoții și întoarcere în timp.
Ești gata să te bucuri din plin de Festivalul antic Tomis 2023?
