obiective turistice oradea
Judetul Bihor
0 Reviews

Oradea – Obiective turistice & locuri de vizitat

Oradea, frumosul oraș vestic de pe Crișul Repede, uimește prin arhitectura impecabilă, curățenia străzilor și a parcurilor și amabilitatea specific ardeleană. Lista de obiective turistice Oradea reflectă frumusețea aparte a acestui oraș transilvănean.

Este o plăcere să te plimbi prin Oradea. Simți că te întorci înapoi în timp, în secolul XIX, când Europa era animată de curentul Art Nouveau.

Booking.com

De fapt, Oradea este singurul oraș din România care a intrat în rețeaua internațională a orașelor Art Nouveau. Cu peste 89 de clădiri și monumente Art Nouveau, Oradea devine una dintre cele mai frumoase destinații urbane din țară.

Hai să descoperi mai multe despre povestea orașului și obiectivele turistice din Oradea pe care să le vezi!

Obiective turistice Oradea de neratat

Oradea este orașul care are puterea să te lase cu gura căscată la fiecare pas.

Are acel farmec aparte, oferit de piesele arhitectonice unice, ce te poartă ca printr-o lume de basm.

Centrul vechi din Oradea este un alt univers. Îți trebuie cel puțin două zile să pătrunzi, cât de cât, în povestea orașului.

crisul repede oradea

Cu o istorie de aproape un mileniu, Oradea a cunoscut amprena Regalității maghiare, a Imperiului Habsburgic și a celui Austro-Ungar. Străzile și clădirile de azi emană suflul vestic pe care l-a respirat timp de secole.

Hai să descoperi și tu principalele obiective turistice din Oradea!

1. Cetatea Oradea

Începem prezentarea obiectivelor turistice cu locul ce te poartă în istoria fascinantă a orașului – Cetatea Oradea.

Povestea cetății începe în secolele X- XI e.n, când Regele Ladislau I a zidit aici o mănăstire fortificată. Dup sanctificarea regelui Ladislau I, fondatorul cetății, mănăstirea de la Oradea devine loc de pelerinaj.

Fortificația este de tip castru, cu val de pământ și palisadă, ziduri de piatră pe anumite porțiuni și turnuri din lemn la poartă.

În secolul XIV este construită noua fortificație medievală, în formă heptagonală (formă de stea cu 5 colțuri). Tot atunci a fost ridicată aici și o catedrală de mari dimensiuni, ridicată la rangul celor din San Marco sau Veneția.

Este impresionant că cetatea este utilizată chiar și în prezent. Biserica poate fi vizitată, împreună cu Muzeul orașului Oradea, care se află tot aici. De asemenea, vei regăsi galerii de artă, centre expoziționale, ateliere de muzică și multe altele.

În jurul cetății a fost amenajat un frumos parc dendrologic unde ești invitat să faci o plimbare după ce termini turul de vizitare.

2. Parcul 1 Decembrie

Parcul 1 Decembie face legătura dintre Cetatea Oradea de zona centrului vechi.

Este un frumos loc de promonedată amenajat în spațiul ce deservea cândva Piața Mare a orașului.

Aici se află și Casa de Cultură din Oradea, precum și Statuia Ostașului Român și câteva fântâni arteziene.

Bucură-te de câteva momente de relaxare și fi gata să descoperi următoarele obiective turistice din Oradea!

3. Sinagoga Ortodoxă din Oradea

Sinagoga Ortodoxă se află chiar lângă Parcul 1 Decembrie.

Poate că denumirea “Sinagogă Ortodoxă” ți se pare stranie, însă trebuie să știi că în Oradea exista o comunitate de evrei ortodocși. Interesant este că în jurul anului 1914, în Oradea exista o comunitate de peste 15.000 de evrei.

Clădirea a fost ridicată în 1890, în stil eclectic. Fațada este bogat decorată, cu intrarea principală încadrată de vitralii. Sala de jos, naosul, este dedicat bărbaților, și cuprinde 600 de locuri. Zona dedicată femeilor se află la etaj, fiind separată de un grilaj de fier.

Sinagoga se poate vizita și în interior, așa că nu rata ocazia de a face o vizită.

4. Strada pietonală Vasile Alecsandri

Strada Vasile Alecsandri este puntea de legătură dintre Parcul 1 Decembrie și Piața Unirii.

Este un frumos loc de promenadă, unde ai ocazia să admiri numeroase clădiri în stil Art Nouveau și Secession.

Strada este înțesată de terase cochete ce te invită să iei un loc și să te răcorești puțin.

La numărul 4 vei se află Magazinul de Sticlărie ce a aparținut familiei Deutsch, aflat aici încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

5. Magazinul de sticlărie Deutsch K. Ignác

Magazinul de sticlărie Deutsch K. Ignác are una dintre cele mai frumoase fațade în stil Secession din Oradea. Ornamentele bogate inspirate din motivele florale tradiționale atrag și acum privirile curioase ale trecătorilor.

Încă din secolul XIX aici a funcționat la nr.2, pe aceeași stradă, o fabrică de sticlărie, lampadare și porțelanuri.

Magazinul de sticlărie din prezent a fost construit între anii 1906 și 1910, după proiectul lui Sztarill Ferenc. Interesant de menționat că în anii 1970 clădirea a fost demolată, cu excepția fațadei principale care a rămas amintire a formei sale originale.

6. Biserica cu Lună

Biserica cu Lună din Oradea mai este cunoscută și drept Catedrala Adormirea Maicii Domnului.

Reprezintă un important monument de arhitectură, fiind construită între 1784-1790.

Denumirea acesteia, Biserica cu Lună, are legătură cu un mecanism unic în Europa ce se află pe turla bisericii.

Practic, mecanismul pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1m, de forma lunii. Aceasta este vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Sfera imită mișcarea de rotație a lunii în jurul Pământului și arată toate fazele lunii.

7. Palatul Moskovits Adolf și Fii

Palatul Moskovits Adolf și Fii se află chiar lângă Biserica cu Lună.

Povestea clădirii începe în anii 1900, când evreul înstărit Adolf Moskovits și fiii săi au cumpărat clădirile ce se aflau înainte în zonă și au construit palatul.

Parterul palatului era ocupat de o galerie de magazine. La etaj se afla un salon de pălării dar și sediul Băncii de Oradea şi a Societăţii Comerciale pe Acţiuni. Apartamentele de locuit se aflau la celelalte două etaje. Vă puteți imagina luxul apartamentelor cu vedere la Piața Unirii?

8. Palatul Vulturul Negru – unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Oradea

Palatul Vulturul Negru din Oradea este cea mai reprezentativă clădire în stil secession din oraș. A fost construit între 1907 – 1908 ca și clădire de colț formată din două corpuri, între care se află un pasaj vitrat.

Vitraliul cu vulturul negru a fost realizat în 1909 și a devenit simbol al clădirii.

vitraliu vulturul negru oradea

La vremea inaugurării aici a funcționat un cazino, hotel, birouri și un restaurant. În prezent are aproximativ aceleași funcții, înafară de cea de cazino.

9. Piața Unirii

Piața Unirii este cea mai frumoasă piațetă a orașului Oradea. Actuala Piața Unirii a fost configurată încă la începutul secolului XVIII, când lua ființă orașul nou.

piata unirii oradea

În 1836, un mare incendiu a devastat piața. Astfel, de dinainte de acest eveniment au mai rămas doar 3 clădiri: Biserica Romano-Catolică „Sf. Ladislau” (1720 – 1733), Biserica Adormirii Maicii Domnului – Biserica cu Lună (1784 – 1832), Catedrala Greco-Catolică „Sf. Ierarh Nicolae” (1800 – 1810).

În 2015, Piața Unirii din Oradea a trecut printr-un amplu proces de reabilitare. Aici poți admira Primăria Oradiei (1901 – 1903), Palatul Episcopiei Greco-Catolice (1903 – 1905), Palatul Vulturul Negru (1907 – 1908), Palatul Moskovits Adolf și fiii (1904 -1905).

10. Palatul Episcopal Greco-Catolic

palatul episcopal greco catolic oradea

Palatul Episcopal Greco-Catolic se află în Piața Unirii. A fost construit între 1903-1905, în stil eclectic, fiind o combinație de neogotic, romanic, rococo, baroc și Art Nouveau.

În timpul comunismului a funcționat ca sediul al Bibliotecii Județene. În 2018, în urma unui puternic incendiu, tavanul și acoperișul au fost distruse. În același an s-au început lucrările de reabilitare, construcția de azi fiind un exemplu de supraviețuire în timp.

11. Primăria din Oradea și turnul acesteia

Clădirea primăriei a fost ridicată între 1902-1903.

Turnul primăriei are o înălțime de aproape 50m și este structurat pe 4 nivele. La nivelul I se află mecanismul orologiului, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”. De la nivelul II se deschide o superbă panoramă asupra orașului. Nivelul III se află la 40m înălțime și are montate pe parapet mai multe ciocane uriașe care bat de 3 ori la fiecare sfert de oră. Nivelul IV reprezintă punctul cel mai înalt de o unde poate fi admirat centrul vechi din Oradea.

Turnul primăriei poate fi vizitat conform următorului program:

LUNI – ÎNCHIS

MARȚI – DUMINICĂ: 10.00 -18.00

Ultima intrare este la ora 17.30.

* Programul poate suferi modificari. Consultă site-ul primăriei Oradea pentru actualizări.

12. Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein & Muzeul Istoriei Evreilor

Încă din 1870 a existat o asociație de bineface numită Chebra Ahabat Reim. Numele sinagogii Aachvas Rein provine de la denumirea acestei asociații.

Actuala sinagogă a fost ridicată în 1926 și este unică prin faptul că pereţii sunt de tip „vapor”, având formă de valuri. 

Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea a fost organizat în cadrul sinagogii. Aici poți să afli mai multe despre istoria evreilor, ororile Holocaustului și povești emoționante ale celor ce au suferit din cauza brutalității naziste.

13. Sinagoga Neologă Sion din Oradea

Sinagoga Neologă Sion din Oradea a fost contruită în perioada 1877-1878 în stil neomaur.

În anul 1870 a avut loc sciziunea iudaismului maghiar. Astfel, iudeii s-au separat în comunitatea ortodoxă și cea neologă.

Sinagoga neologă are o capacitate de 1000 de locuri și aspect de Renaștere Italiană, inspirată din arta maură.

14. Podul Intelectualilor

Podul Intelectualilor are o poveste de peste 150 de ani, însă cel din prezent a fost construit în 1974.

Se numește astfel deoarece, la începutul anilor 1990 era podul cel mai frecventat de intelectualii vremii care lucrau la diverse gazete și redacții din oraș.

De aici poți traversa Crișul Repede și ai o priveliște superbă asupra asupra Primăriei Oradea, a Bisericii Sf Ladislau și a Podului Sf Ladislau.

15. Parcul Libertății și promenada

Traversând Podul Intelectualilor ajungi în Parcul Libertății. Acesta se întinde de-a lungul malului drept al râului Crișul Repede. Parcul există încă din perioada 1820 – 1830. După anul 1890, principala alee din parc primise deja denumirea de Corso.

Oamenii de cultură, dar și alți orădeni, alegeau Parcul Libertății pentru a se relaxa. În parc vei regăsi statui ale unor personalități importante, o cafenea și o florărie.

Promenada se află chiar pe malul Crișului și te invită la plimbare.

16. Casa Darvas – La Roche – Primul muzeu Art Nouveau din România

Casa Darvas – La Roche este un important monument istoric și de arhitectură, ce datează din 1909.

În această clădire se află primul muzeul Art Nouveau din România.

Casa a fost proiectată pentru a fi reședința familiei Darvas, cunoscută pentru exploatarea lemnului.

Bineînțeles, te invităm să vizitezi și interiorul clădirii, ce te va introduce în frumosul univers al începutului de secol XX.

Interesant este că în unele zile de duminică, aici se organizează un brunch în stilul acelor vremuri.

Datele de 20 noiembrie și 4 decembrie 2023 sunt deja ocupate, doar 18 decembrie mai fiind liberă deocamdată.

Află mai multe pe site-ul oficial oradeaheritage.ro

17. Casa Poynar Oradea

Casa Poynar este o frumoasă clădire de colț cu 3 etaje și mansardă, cconstruită la începutul secolului XX.

Cel mai mult atrage design-ul colțului, decorat la fiecare etaj cu câte un balcon.

Din păcate nu poate fi vizitat în interior.

18. Teatrul de Stat Regina Maria

Teatrul de Stat Regina Maria din Oradea se află într-o frumoasă clădire inaugurată la 1900.

Intrarea este deosebită, fiind încadrată de statuile zeiței Comediei și a Tragediei.

Clădirea teatrului îmbină frumos elemente neoclasice cu elemente neorenascentiste și neobaroce.

Sala are în prezent o capacitate de 670 de locuri.

19. Palatul Sztarill – Hotel Astoria

hotel astoria oradea

Palatul Sztarill se află în Piața Ferdinand I și a fost construit în anul 1902.

Palatul prezintă elemente marcante neogotice, cu accente secession. Remarcă ferestrele înalte dar și arcadele curbate ale acestora.

La parterul clădirii se afla cândva vestita cafenea EMKE, ce era frecventată de scriitori și oameni de cultură.

La etaj se aflau apartamente de închiriat.

În prezent aici se află Grand Hotel Astoria.

20. Grupul statuar Holnaposok

Statuia Holnaposok îi prezintă pe membrii fondatori ai societății literare A. Holnap (1908). Elita poeziei maghiare din Oradea este astfel imortalizată în bronz.

Cei 4 mari ai poeziei maghiare par și acum să se înțeleagă de minune.

Oprește-te aici și fă o fotografie împreună cu ei!

21. Palatul Rimanóczy Kálmán-senior

Palatul Rimanóczy Kálmán-senior a fost construit în 1905, în stil eclectic cu elemente gotice.

Mai este cunoscut și drept Casa Venețiană, fiind o replică simplificată a palatului venețian Cá d’Oro (Casa de Aur).

Detaliile fațadei amintesc de epoca medievală, reprezentativă pentru goticul venețian.

Clădirea a fost construită pe 3 niveluri. La parter se aflau spațiile comerciale iar etajele cuprindeau zeci de apartamente de locuit.

22. Palatul Stern din Oradea

palatul stern oradea

Palatul Stern seamănă deosebit de mult cu Casa de Turtă Dulce din Timișoara.

Palatul Stern a fost construit în 1909 după planurile celor 2 arhitecți renumiți din Oradea: Komor și Jakab.

Este o frumoasă clădire de colț cu 4 bovindouri (ferestre ieșite în relief) , câte două pe fiecare fațadă.

Palatul Stern este mai sobru decât alte clădiri în stil Art Nouveau din oraș.

23. Palatul Apollo

Palatul Apollo se află vis-a-vis de Palatul Stern.

Palatul a fost construit între 1912-1914, după planurile lui Kálmán Rimanóczy junior.

Este o frumoasă clădire în stil eclectic, ce uimește prin minuțiozitatea detaliilor.

În vremea comunismului, aici funcționa un simplu magazin alimentar. În prezent, aici se află mai multe magazine și spații comerciale.

24. Palatul Moskovits Miksa din Oradea

palate oradea

Palatul Moskovits Miksa este, probabil, cea mai fotografiată clădire din Oradea.

De un albastru deosebit, nu are cum să nu îți ia ochii.

Palatul a fost construit în 1905 la dorința inginerului Moskovits Miksa. Și acest palat a fost proiectat tot de faimosul arhitect Kálmán Rimanóczy junior.

Colțul este circular cu un bovindou central susținut de o consolă masivă. Remarcă în partea de sus broderia florală din fier forjat. Iar sus, în scobitura înaltă, observă capul de femeie care iese parcă din ramuri și frunze.

Aici există posibilitatea să te cazezi, într-un apartament cu două dormitoare.

25. Calea Republicii Oradea – Poate cea mai frumoasă stradă din oraș

Practic, venind dinspre Casa Poynar, ai parcurs deja frumoasa Cale a Republicii.

Aici se află unele dintre cele mai frumoase obiective turistice din Oradea de tip arhitectural. Artera se întinde din zona gării centrale până în Piața Ferdinand.

Bucură-te din plin de o plimbare liniștită pe această stradă ce poartă parfumul Oradiei de altădată.

Alte obiective turistice Oradea pe care să le vezi

Pe lângă cele 25 de obiective turistice din Oradea deja prezentate, vezi mai jos și alte atracții și locuri de vizitat pe care poți se le pui pe lista ta.

Dacă timpul îți permite, iată ce altceva mai poți face sau vedea în Oradea:

26. Aquapark Nymphaea Oradea

Aquapark Nymphaea Oradea este un centru de relaxare și distracție cu 15 bazine de înot, 6 saune, jacuzzi, saloane de masaj, baie turcească, terenuri de sport și restaurante.

Parcul acvatic este întins pe o suprafață de 7 hectare și oferă posibilități nenumărate de divertisment.

În zona de SPA vei regăsi sauna finlandeză, cu infraroșu, aromaterapie, rusească, cu sare și bazine de apă rece.

Consultă programul pe site-ul Aquapark Nymphaea.

27. Admiră panorama de pe dealul Ciuperca

Poți admira o frumoasă panoramă asupra orașului Oradea de pe dealul Ciuperca. Priveliștea este cu mult mai frumoasă la lăsarea serii.

Aici vei regăsi și un restaurant care oferă un cadru tihnit pentru o cină în doi sub lumina caldă a apusului.

28. Palatul Baroc din Oradea – Palatul Episcopiei Romano-Catolice

Palatul Baroc din Oradea s-a dorit a fi o copie mai mică a Palatului Belvedere din Viena.

Palatul a fost construit în a doua jumătate a secolului XVIII. Împreună cu Bazilica Sfânta Maria și Șirul Canonicilor, Palatul Baroc formează cel mai important complex baroc din România.

Între 1971 – 2006 aici a funcționat Muzeul Țării Crișurilor.

În prezent a revenit la rolul inițial, acela de Palat Episcopal.

29. Bazilica Romano – Catolică

Bazilica Romano – Catolică a fost construită între 1752-1779.

Planul catedralei a fost realizat de un arhitect italian chemat chiar de împărăteasa Maria Terezia.

Construcția a fost finalizată de un arhitect austriac, motiv pentru care aici se îmbină elemente italiene cu cele baroce-austriece.

Interesant este că între 1757-1763 a activat aici ca muzician Michael Haydn, fratele lui Joseph Haydn și prieten apropiat al lui Wolfgang Amadeus Mozart.

30. Șirul Canonicilor Oradea

Șirul Canonicilor din Oradea este un obiectiv arhitectural în stil baroc ce impresionează prin cele 57 de arcade.

Acestea formează un coridor lung de 250 de metri ce unește 10 clădiri.

Șirul Canonicilor a fost construit între 1758-1875. Până în 1780 au fost ridicate deja 7 din cele 10 clădiri. Cea de-a zecea a fost finalizată abia în 1875, la peste 100 de ani de la începerea proiectului.

31. Palatul Ullmann

Palatul Ullmann din Oradea a fost construit în 1913, în stil secession vienez. Este una dintre puținele clădiri non-religioase ce își arată apartenența la un cult anume: cel evreiesc.

Clădirea a fost reședința familiei de evrei Ullmann. Din păcate, povestea clădirii amintește de ororile Holocaustului. Aici au fost deținuți evreii din Oradea ce urmau să fie deportați în lagăre.

32. Muzeul Țării Crișurilor

Muzeul Țării Crișurilor din Oradea impresionează printr-o colecție muzeală de peste 450.000 de obiecte de arheologie, artă și etnografie.

Vizitează și tu acest muzeu pentru a descoperi istoria din vestul țării, spațiu populat de români, maghiari, slovaci, șvabi și mulți alții.

10 lucruri interesante din istoria Oradiei

Oradea are o istorie fascinantă, ce se întinde din neolitic și până în prezent.

Iată mai jos 10 aspecte interesante din istoria Oradiei:

Sursă – Wikipedia.

  • Numele orașului a fost pentru prima dată menționat în 1113 sub numele latin, Varadinum.
  • Cetatea Oradea a fost pentru prima dată menționată în 1241.
  • Orașul Oradea a fost folosit pentru hărți și navigație ca prim meridian al Pământului între 1464 și 1667. Astronomul şi matematicianul austriac Georg von Peuerbach a construit la Oradea primul observator astronomic din țară. El a stabilit că “meridianul zero” pornește dintr-un cartier al Oradiei.
  • In1660, Oradea a căzut în mâinile turcilor și a devenit capitala provinciei Varat. 
  • In 1692 orașul este capturat din nou de forțele germano-ungaro-croate conduse de Habsburgi.
  • Primul meteorit cunoscut ce a căzut în România a fost la Oradea, în 1692.
  • Oradea a fost un important centru al Revoluției maghiare din 1848.
  • “Declaraţia de la Oradea”, care a stat la baza  Marii Uniri, a fost redactată la 12 octombrie 1918, în Oradea.
  • În 1919, peste 90% din populația orașului era maghiară.
  • În Oradea există o importantă comunitate de evrei. În 1944, 25.000 de evrei orădeni au fost deportați în lagărele de concentrare. Astăzi, locuiesc în Oradea aproximativ 300 de evrei.

Ai vizitat orașul? Ce obiective turistice din Oradea ți-au plăcut cel mai mult? Scrie-ne în comentarii.

Naomi Vedinas

Naomi Vedinas

Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.

Ofera o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Crează-ți un cont!

Bucura-te de beneficii!

Afișați politica de confidențialitate
Afișați termenii

TuristulLiber.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.