poiana brasov
Judetul Brasov
0 Reviews

Poiana Brașov – Stațiunea care a cucerit inimile românilor

Poiana Brașov este, probabil, cea mai renumită stațiune montană din țară.

Cu o tradiție îndelungată în practicarea sporturilor de iarnă, Poiana Brașov este o destinație turistică preferată de zeci de mii de turiști.

Cu bune și rele, stațiunea continuă să atragă vizitatori indiferent de anotimp.

Mai jos îți vom prezenta ce poți face în Poiana Brașov, cum sunt pârtiile de aici și ce recomandări de călătorie avem. De asemenea, își vom arăta ce ne place și ce nu ne place în Poiana Brașov.

Cuprins:

Activități Poiana Brașov pe care le poți face în orice anotimp

Poiana Brașov este acel punct 0 al turismului românesc, de unde pornesc multe aventuri și experiențe. Totuși, fiind intens mediatizată și vizitată, și-a mai pierdut din strălucirea inițială.

Afluxul mare de turiști, din țară și străinătate, a făcut și ca serviciile să decadă în ceea ce privește calitatea, dar nu și în privința prețurilor. Dar asta nu înseamnă că nu te poți bucura de o vacanță memorabilă în Poiana Brașov. Trebuie doar să te informezi bine, din toate punctele de vedere, de la cazare la restauante și activități.

Iată mai jos câteva idei de activități pe care le poți face în Poiana Brașov, pe anotimpuri:

Activități Poiana Brașov iarna

activitati poiana brasov

Schi în Poiana Brașov

Iarna este anotimpul ideal pentru o vizită în Poiana Brașov, mai ales dacă ești iubitor de schi sau snowboard. Schiorii au urcat pe Postăvaru încă din 1895. Așadar, schiatul a devenit o tradiție aici.

Domeniul schiabil Poiana Brașov are 80 km pătrați și un total de 24,5 km de pârtii.

Priveliștea din Vârful Postăvaru, de la 1799 metri, este de neuitat.

varful postavaru poiana brasov

Dar despre pârtiile de aici vom vorbi un pic mai jos în cadrul articolului nostru, unde vom împărtăși experiența personală de schiat aici.

Plimbare cu snowmobilul

masivul postavaru

Dacă vizitezi Poiana Brașov în sezonul rece, te poți bucura de o plimbare memorabilă cu snowmobilul. Există mai multe trasee în zonă pentru snowmobil, de unde poți admira natura în toată splendoarea ei. Poți închiria snowmobil și afla detalii de la Teleferic Grand Hotel.

Tubing și săniuș – Season Hill Poiana Brașov

Dacă vii împreună cu cei mici, sau pur și simplu nu vrei să schiezi, ai opțiunea de a te bucura de săniuș sau chiar tubing. Pârtia de săniuș se află la baza Domeniului Schiabil Poiana Brașov, în parcul de agrement Season Hill. Aici poți încerca tubing-ul, o activitate distractivă ce înlocuiește sania cu inele gonflabile.

Activități Poiana Brașov pentru vară, primăvară, toamnă

În celelalte anotimpuri, când zăpada lipsește, te poți bucura de numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber în Poiana Brașov.

Iată câteva dintre activitățile extra sezonului de iarnă pe care le recomandăm:

Ture cu bicicleta

Începând din luna mai și până în septembrie poți închiria biciclete de la recepția Grand Hotel Teleferic. Zona Poiana Brașov este superbă, iar de pe bicicletă se vede și mai bine. Poți cere informații la recepție cu privire la traseele pe care le poți face.

Plimbări cu ATV-ul

Dacă îți dorești ceva mai aventuros, atunci poți încerca ATV-ul. În Poiana Brașov vei regăsi numeroase centre de închiriat ATV-uri pe diverse trasee. Există și trasee soft, mai ușoare, pentru începători, dar și trasee mai dificile. Excursiile sunt însoțite de ghid.

Off road cu mașina de teren

Acesta este următorul nivel pentru iubitorii de adrenalină. În Poiana Brașov poți experimenta trasee de tip off road cu mașini de teren, care vor trece peste orice obstacol. Cu ajutorul lor poți ajunge în zone pe care nu le poți explora altfel. Întreabă mai multe detalii la recepția hotelului Teleferic sau la alți provideri de servicii, precum Quad Team Building Events.

Zbor cu parapanta în Poiana Brașov

Centrul Paramania îți oferă posibilitatea să experimentezi zborul cu parapanta chiar în stațiune. Astfel, vei vedea stațiunea de sus, cum numai așa ai posibilitatea.

Centrul de echitație Speranța

Centrul de echitație Speranța se afă șla 3,5 km de Poiana Brașov. Aceștia organizează drumeții călare prin pădure pentru tate grupele de vârstă. De asemenea, se pot face și excursii călare, plimbări cu trăsura, plimbări cu căruța sau plimbări cu sania pe timpul iernii.

Parcul de agrement Season Hill

Parcul de agrement Season Hill din Poiana Brașov oferă câteva activități outdoor foarte tentante extra sezonului de iarnă. Iată câteva dintre ele:

  • Plimbări cu bicicleta de 4 locuri pentru toată familia
  • Plimbări cu bicicleta mountain bike
  • Karturi cu pedale pentru copii și adulți
  • Bubble football
  • Bungee pentru copii și adulți
  • Mini escavatoare electrice ca și simulare a mașinilor de șantier

Desigur, există multe opțiuni de activități în Poiana Brașov, dar cea mai iubită rămâne schiatul. Hai să afli cum a fost experiența noastră la schi în Poiana Brașov!

Cazare Poiana Brașov – Ce pensiune să alegi?

Dacă vrei să te cazezi chiar în apropierea pârtiei, îți lăsăm mai jos recomandările noastre de cazare în Poiana Brașov:

Pensiunea Orizont

Pensiunea Orizont se află la doar 500 de metri de pârtie.

Este o cazare de 4 stele, cu camere mari și confortabile. Chiar și în sezonul de iarnă au prețuri foarte bune. Un mare plus este sauna pe care o oferă ca și facilitate, mai ales după o zi plină de schiat. Iar micul dejun bogat, inclus în preț, este motivul pentru care mulți își doresc să se reîntoarcă.

Monti Chalet

Monti Chalet este o cazare superbă din Poiana Brașov, la prețuri rezonabile.

Nu se află chiar la baza pârtiei, dar la 10 minute de mers pe jos de Telecabina Capra Neagră. Locația este liniștită, ferită de aglomerație și gălăgie. Micul dejun este variat, iar personalul foarte amabil. Și aici te poți bucura de saună și cadă cu hidromasaj.

Pârtie Poiana Brașov – Păreri

Stațiunea Poiana Brașov se află la 1020 metri altitudine, ceea ce face ca pârtiile de aici să beneficieze de zăpadă naturală aproape mereu.

schi poiana brasov

Aici se află nu mai puțin de 10 pârtii omologate, pe toate gradele de dificultate.

Pârtia Bradul, preferată de începători, și locul unde și noi am învățat să schiem, are 430 metri. Accesul pe pârtie se face cu ajutorul unui teleschi. Trebuie să recunosc că pentru începători, teleschiul a fost mai greu de utilizat decât telescaunul. Aceasta este singura pârtie dotată cu nocturnă de pe Domeniul Schiabil Poiana Brașov.

partia bradul

De la baza pârtiei Bradul pornește telecabina Capra Neagră care te duce în punctul cel mai înalt, aproape de Vârful Postăvaru. Deoarece de la baza pârtiei Bradul ai doar opțiunea de teleschi și telecabină, acestea se aglomerează ușor.

Mai există o telecabină și o telegondolă care te duc până la puncte mai înalte, respectiv Kanzel și Postăvarul Express.

Ca și nivel de dificultate, 3 pârtii sunt albastre – Bradul, Stadion și Drumul Roșu (cea mai lungă – 4600 metri).

3 pârtii sunt de dificultate medie – Sulinar, Kanzel și Subteleferic.

Iar 4 pârtii sunt negre, pentru schiori avansați – Lupului (2800m), Kanzel (o porțiune), Subteleferic (o porțiune) și Ruia.

Recomandarea noastră:

Ca și începător, nu lua telecabina Capra Neagră pentru a urca pe Postăvaru. Prima secțiune de coborâre este de pârtie neagră, și va fi dificil să o parcurgi. Urcă cu teleschiul pe Bradul, fă dreapta din punctul superior al pârtiei și ia gondola Postăvaru Express. Așa vei ajunge chiar de unde pornește Drumul Roșu, o pârtie lungă, dar ușoară. Această pârtie este interconectată cu toate celelalte pârtii și îți va fi ușor să te orientezi pe domeniul schiabil.

Prețul unui skipass Poiana Brașov pentru anul 2025 este 220 lei/ zi. Un tarif mai mare ca acesta gesești, probabil, doar la Sinaia, unde ziua de schiat în weekend este 230 lei/ adult.

👉 Vezi părerile noastre și despre Stațiunea Straja!

All in all, Poiana Brașov rămâne una dintre cele mai frumoase stațuni din țară, dac știi ce activități să faci, unde să te cazezi și cum să alegi pârtiile potrivite.

Tu ai fost aici? Cum ți s-a părut? Împărtășește experiența ta în comentarii.

Naomi Vedinas

Naomi Vedinas

Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.

Ofera o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Crează-ți un cont!

Bucura-te de beneficii!

Afișați politica de confidențialitate
Afișați termenii

TuristulLiber.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.