Zilele Bucureștiului 2026 – program complet 19-20 septembrie
Bucureștiul își sărbătorește ziua în acest weekend!
Pe 19 și 20 septembrie 2026, capitala marchează 567 de ani de la prima atestare documentară, iar orașul se transformă într-o adevărată scenă în aer liber.
Concerte internaționale, spectacole de video mapping pe Palatul Parlamentului, Calea Victoriei pietonală, tururi ghidate, plimbări gratuite cu barca pe Dâmbovița, muzee, activități pentru copii și chiar vizite în locuri în care nu intrăm în fiecare zi sunt programate în mai multe zone ale Bucureștiului.
Dacă nu ți-ai făcut încă planurile pentru weekend, ai de unde alege.
Am adunat mai jos programul Zilelor Bucureștiului 2026, organizat pe zile și ore, astfel încât să vezi rapid ce se întâmplă sâmbătă și duminică și să îți poți construi propriul traseu prin oraș.
Cuprins:
- Zilele Bucureștiului 2026 – program sâmbătă, 19 septembrie
- Zilele Bucureștiului 2026 – program duminică, 20 septembrie
Zilele Bucureștiului 2026 – program sâmbătă, 19 septembrie
10:00–22:00 – Străzi Deschise pe Calea Victoriei

Calea Victoriei devine din nou pietonală și una dintre principalele scene ale orașului. În zona Palatului CEC, între 10:00 și 22:00, vor fi amenajate spații pentru tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă.
La intersecția cu Calea Griviței poate fi descoperit preambulul expoziției „Catalizator III – Cred în România”, iar în Piața Revoluției este prezent RADAR: Full Spectrum, proiect dedicat New Media Art. Ambele pot fi descoperite între 10:00 și 22:00.
Programul continuă pe parcursul după-amiezii:
- 15:00–19:00 – emisiune live București FM, pe Calea Victoriei;
- 16:00–18:00 – turul ghidat „Calea Victoriei – Poarta dinspre Orient și Occident”, de la Calea Victoriei nr. 1 spre Cercul Militar Național, Ateneul Român și Bd. Dacia; participarea este gratuită, cu înscriere; Înscriere aici
- 16:00–17:00 – „Magia Ghicitorilor”, spectacol interactiv al Teatrului Ion Creangă, în Piața Revoluției;
- 17:00–18:00 – dezbaterea „Bucureștiul Scriitorilor”, la statuia lui Iuliu Maniu;
- 18:00–19:00 – minishow al Circului Metropolitan București, în zona Palatului CEC;
- 18:00–19:00 – spectacol-lectură susținut de Diana Cavallioti, la statuia lui Iuliu Maniu;
- 19:00–19:30 – concert Cantus Mundi, în zona Teatrului Odeon;
- 19:30–21:30 – DJ Battle, în fața Muzeului Național de Artă al României.
10:00–18:30 – Triunghiul Muzeelor: trei muzee și o zi dedicată Dobrogei
Una dintre noutățile ediției din 2026 este Triunghiul Muzeelor, un proiect care reunește Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Geologie. Prima ediție este dedicată Dobrogei, privită prin trei perspective: Pământul, Viața și Oamenii.
Este una dintre cele mai bune variante pentru familiile cu copii. Programul începe încă de la ora 10:00 și cuprinde activități precum „Ora poveștilor sălbatice”, „Micul laborator al naturii”, „Buha din Dobrogea”, „Bijuterii moleculare”, desen în muzeu, jucării din lut și atelierul „Terra ne învață”.
În exterior sunt programate și ateliere de olărit și linogravură, reciclare creativă, construcție de pagaie și canotci „Micii Marangozi”, construirea unor case dobrogene, ateliere de instrumente arhaice și momente muzicale inspirate de comunitățile Dobrogei.
Între 10:00 și 18:00, în toate cele trei muzee, are loc și „Vânătoarea de comori – Descoperă ADN-ul României”.
Iar ziua se termină pe peluza Muzeului Antipa, unde, între 19:30 și 21:30, este proiectat filmul „România sălbatică”.
👉Vezi și articolul – Obiective turistice București pe care să nu le ratezi!
10:00–18:00 – Săptămâna Europeană a Mobilității
Dacă ești pasionat de trenuri, tramvaie, autobuze sau metrou, merită să urmărești și programul special dedicat mobilității. Între 10:00 și 18:00 sunt organizate simultan mai multe experiențe:
Parcul Regele Mihai I găzduiește activități de mobilitate activă, experiențe educative și expoziții, iar la Gara Basarab pot fi văzute vehicule istorice și sunt organizate activități legate de transportul public.
La Depoul și Autobaza Giurgiului sunt organizate vizite în culisele transportului public, în timp ce la Gara de Nord pot fi descoperite patrimoniul feroviar, Muzeul CFR și Salonul Regal.
Sunt prevăzute și linii speciale către obiective culturale și turistice din Ilfov, cu plecare din Parcul Regele Mihai I, precum și vizite la simulatorul de metrou și în Depoul Străulești, acestea din urmă necesitând înscriere prealabilă.
👉Află mai multe pe cfr.ro
14:00–19:00 – plimbări gratuite cu barca pe Dâmbovița
Cum ar fi să vezi centrul Bucureștiului chiar de pe apă? Dâmbovița Apă Dulce revine la Debarcaderul Națiunile Unite cu plimbări gratuite cu barca.
Sâmbătă, acestea sunt disponibile între 14:00 și 19:00, fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Sunt bineveniți și cei care vin cu propriul SUP, caiac sau canoe.
👉Știai că organizăm tururi ghidate în București pentru localnici și turiști? Află mai multe despre tururile noastre ghidate în București!
15:30–21:30 – Weekend Sessions la Casa Filipescu-Cesianu

Grădina Casei Filipescu-Cesianu capătă pentru două zile o atmosferă spaniolă. Weekend Sessions – Cinema Spaniol combină tururile ghidate prin Muzeul Vârstelor cu muzică, activități pentru copii și cinema în aer liber.
Sâmbătă sunt programate tururi în Muzeul Vârstelor la 15:30 și 16:30, DJ Set Spaniol între 16:00 și 17:30, Trio Misfits între 17:30 și 19:00 și We Singing Colors între 19:00 și 20:00. Pe parcursul după-amiezii vor exista și ateliere pentru copii și o expoziție efemeră în grădină.
Seara se încheie cu cinema spaniol în aer liber și filmul „Amarga Navidad”, de Pedro Almodóvar. Accesul la Weekend Sessions se face pe baza biletului de intrare în muzeu, iar pentru tururile ghidate este necesară rezervarea. Organizatorul indică un tarif de 20 lei pentru persoanele peste 7 ani și acces gratuit pentru copiii sub 7 ani.
16:00–18:00 – Porți Deschise la Primăria Capitalei
Ai trecut probabil de multe ori prin fața Primăriei Capitalei, dar cât de bine cunoști clădirea?
De Zilele Bucureștiului, fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice, actualul sediu al PMB de pe Bd. Regina Elisabeta nr. 47, poate fi descoperit prin tururi ghidate gratuite.
Sâmbătă sunt două tururi:
16:00–17:00 și 17:00–18:00.
Participarea este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă și locurile sunt limitate.
👉 Înscriere pentru tururile Primăriei Capitalei
16:00–23:00 – iMapp Bucharest 2026 în Piața Constituției

Evenimentul care va atrage probabil cele mai multe priviri sâmbătă seară este iMapp Bucharest Winners League 2026.
Ajuns la ediția a XI-a, iMapp transformă fațada Palatului Parlamentului într-un ecran monumental pentru creații internaționale de video mapping. Tema din acest an este „Past. Forward.”, iar în competiție participă șapte câștigători internaționali. Accesul este liber.
Programul serii:
16:00–17:45 – DJ UNDER + MC ANER
17:45–19:45 – Poltom – live show
20:00–21:30 – RUDIMENTAL – live show
21:30–23:00 – Winners League – competiția internațională de video mapping
În cadrul show-ului va fi prezentată și proiecția specială „NADIA – The Perfect 10”, realizată de Mindscape & Carmen Lidia Vidu și dedicată Nadiei Comăneci.
Zilele Bucureștiului 2026 – program duminică, 20 septembrie
Duminică este chiar 20 septembrie, data la care Bucureștiul împlinește 567 de ani de la prima sa atestare documentară, din 20 septembrie 1459.
Programul continuă în Piața Constituției, pe Calea Victoriei și la cele trei muzee din zona Piața Victoriei, dar apar și câteva evenimente care au loc numai duminică.
10:00–18:00 – Arcul de Triumf se vizitează gratuit
Unul dintre simbolurile Bucureștiului poate fi vizitat gratuit între orele 10:00 și 18:00.
În plus, la 16:00, sub Arcul de Triumf are loc un recital de pian și vioară, cu creații românești, repertoriu clasic și tango. Accesul la recital este, de asemenea, gratuit.
10:00–18:30 – a doua zi a Triunghiului Muzeelor
Programul dedicat Dobrogei continuă duminică la Antipa, Muzeul Țăranului Român și Muzeul de Geologie.
La Antipa, copiii pot participa la „Ora poveștilor sălbatice”, „Descoperă lumea fascinantă a păsărilor. Buha din Dobrogea” și „Detectivi în lumea mineralelor”.
La Muzeul Țăranului sunt programate „Desen în muzeu”, între 10:30 și 12:30, și „Jucării de lut”, între 15:00 și 16:30.
Pe parcursul zilei continuă și atelierele de olărit și linogravură, reciclare creativă, construirea de pagaie și canotci, arhitectură dobrogeană și activitățile geologice „Terra ne învață”.
La acestea se adaugă Arhaic Beats, un workshop de improvizație cu AFO & DJ SkinnyCut, precum și un moment muzical aromân cu Teo Fudulea și Stelică. Între 10:00 și 18:00 continuă și vânătoarea de comori prin cele trei muzee.
10:00–18:00 – Săptămâna Mobilității
Programul de sâmbătă continuă și duminică: activități în Parcul Regele Mihai I, vehicule istorice la Gara Basarab, tururi la Depoul și Autobaza Giurgiului, patrimoniu feroviar la Gara de Nord, linii speciale către obiective din Ilfov și experiențe Metrorex la Depoul Străulești.
10:00–22:00 – Străzi Deschise pe Calea Victoriei
Și duminică, Calea Victoriei rămâne una dintre principalele zone ale sărbătorii.
Între 10:00 și 22:00 continuă activitățile sportive de la Palatul CEC, expoziția „Cred în România” de la intersecția cu Calea Griviței și prezența RADAR: Full Spectrum în Piața Revoluției.
După-amiaza și seara:
16:00–18:00 – tur ghidat „Calea Victoriei – Poarta dinspre Orient și Occident” – Înscrieri aici
18:00–19:00 – dezbaterea „Parcul Natural Văcărești – Trecut, prezent și viitor”, Piața Revoluției
19:00–19:30 – concert Cantus Mundi, zona Teatrului Odeon
19:00–21:30 – Battle of the Beats, în fața MNAR
20:00–22:00 – „It’s not goodbye, it’s turn heads later”, la Cercul Militar Național.
Ultimul este un performance care combină modă, dans, muzică, scenografie și video, construit în jurul ideilor de reutilizare și transformare. Conceptul artistic îi aparține lui Ștefan Lupu, scenografia lui Adrian Damian, iar muzica este semnată de Mihai Dobre de la Șuie Paparude. O parte dintre creațiile vestimentare sunt realizate de studenți UNArte.
12:00–14:00 – Porți Deschise la Primăria Capitalei
Duminică sunt programate alte două tururi gratuite ale sediului Primăriei:
12:00–13:00 și 13:00–14:00.
Și aici este necesară înscrierea în prealabil.
👉 Înscriere pentru tururile Primăriei Capitalei
12:00–22:00 – muzică în Piața Constituției
Duminică nu mai sunt programate proiecțiile competiției iMapp, însă scena din Piața Constituției rămâne activă până seara.
Program:
12:00–16:00 – Ambient Music by KISS FM
16:00–18:00 – DJ UNDER + MC ANER
18:00–19:45 – DJ OLiX
20:30–22:00 – WHOMADEWHO – Hybrid DJ Set, live show.
15:30–21:30 – Weekend Sessions la Casa Filipescu-Cesianu
Și duminică, grădina Casei Filipescu-Cesianu continuă weekendul cu tematică spaniolă.
Sunt programate tururi prin Muzeul Vârstelor, DJ Set Spaniol, ateliere pentru copii, expoziție în grădină, Trio Misfits și We Singing Colors. Seara se încheie cu filmul spaniol „Los domingos / Sundays”, de Alauda Ruiz de Azúa.
19:00 – D’alles Bucureștilor de altădată la Sala Dalles
Dacă preferi atmosfera Bucureștiului interbelic, la Sala Dalles, de la ora 19:00, are loc concertul „D’ALLES Bucureștilor de altădată”.
Programul este construit în jurul melodiilor din perioada 1919–1939, într-o incursiune muzicală în Bucureștiul dintre cele două războaie mondiale.
Ce alegi să faci de Zilele Bucureștiului 2026 dacă ai doar câteva ore la dispoziție?
Oferta este atât de mare încât este aproape imposibil să ajungi peste tot. Pentru familiile cu copii, Triunghiul Muzeelor și activitățile de pe Calea Victoriei oferă probabil cea mai mare varietate. Pentru patrimoniu poți combina Arcul de Triumf, Calea Victoriei și unul dintre tururile Primăriei, iar dacă vrei muzică și atmosferă de festival, serile din Piața Constituției sunt punctul central al programului.
Iar sâmbătă seara, combinația Rudimental + iMapp este unul dintre momentele majore ale weekendului: concertul începe la 20:00, iar proiecțiile monumentale pe Palatul Parlamentului la 21:30.
Important: unele tururi și activități au locuri limitate și necesită înscriere în avans. Programul poate suferi modificări, așa că merită verificat înainte de plecare.

Naomi Vedinas
Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.
