Camping Lefkada – Păreri campinguri și recomandări
Ne doream de mult timp să ajungem în Lefkada. Auzisem că este una dintre cele mai frumoase insule din Grecia și doream să o vedem cu ochii noștri. Și așa am făcut.
Practic, ne-am urcat în mașină și am pornit spre Lefkada, fără planuri, fără cazare și fără stres. Știam că vom găsi ceva frumos și potrivit, fix cum ne imaginam.
Am mai stat cu cortul în Grecia, în Thassos, și ne-am îndrăgostit de ideea de a campa, de a ne trezi cu ciripitul păsărilor și razele de soare în cort. Ne doream același lucru și în Lefkada.
Citisem că sunt multe campinguri pe insulă, am făcut puțin research, dar nu am ales nimic, deoarece doream să le vedem la fața locului.
Iată ce campinguri am vizitat noi în Lefkada, pe care l-am ales și ce recomandăm după experiența noastră!
Cuprins:
- Cum am ales cel mai bun camping din Lefkada
- Ce camping din Lefkada am ales
- Cum am găsit un camping gratuit
Cum am ales cel mai bun camping din Lefkada
Când am ajuns în Lefkada, aveam o listă de aproximativ 6 campinguri pe care doream să le vedem, pentru a ne hotărî unde vrem să rămânem.
Urma să stăm 6 nopți, deci era important să alegem bine campingul pentru a ne bucura de experiență.
Karyotes Camping
Primul la care ne-am oprit a fost Karyotes Camping, fiind cel mai aproape de orășelul Lefkada. Deși se află aproape de șosea, este un camping liniștit și primitor. Ne-a întâmpinat un domn amabil, ne-a prezentat campingul, de dimensiuni medii, și ne-a spus că prețul este de 26 euro/ noapte pentru 2 persoane, un cort și mașina parcată în interior. Am apreciat că avea mulți măslini, umbră naturală și băi foarte curate. Are și piscină și un mic bar, dar pentru noi asta nu era important.
Nirikos Camping
Nu foarte departe se află Nirikos camping. Ne-am oprit și aici pentru că îl văzusem foarte promovat pe social media și eram curioși cum arată. De cum am intrat, ne-am dat seama că nu este genul nostru de camping. Este un camping modern, cu facilități noi, premium. Arată totul parcă scos din țiplă, fără viață, fără personalitate. Totul este în culori neutre, bej. Are și o zonă de glamping și căsuțe de închiriat, dar nu ne-a plăcut deloc stilul. Pentru noi, campingurile din Grecia trebuie să fie pline de viață, cu atmosferă specific grecească, natură și culori.
👉Vezi și – Plaje Lefkada pe care să nu le ratezi în 2026!
Episkopos Camping
Episkopos Camping este unul dintre cele mai cunoscute campinguri din Lefkada, situat pe coasta de est a insulei, între orașul Lefkada și Nidri. Amplasat într-o zonă umbrită de măslini și eucalipți, campingul oferă locuri pentru corturi, rulote și autorulote, precum și căsuțe și bungalouri pentru cei care preferă mai mult confort.
Plaja se află la doar câțiva pași, iar apele liniștite sunt potrivite pentru familii și pentru cei care vor să se relaxeze. În incintă găsești restaurant, snack bar, minimarket, grupuri sanitare moderne, zone de spălat, Wi-Fi și facilități pentru camping. Ne-ar fi plăcut să stăm aici dacă nu era foarte aglomerat când am ajuns noi.
Desimi Camping Lefkada
Desimi Camping se află tot pe coasta estică și este, probabil, cel mai popular camping din Lefkada. Este amenajat într-un mic golf, chiar pe malul mării. Poate de aceea este atât de căutat. Are sute de locuri de campare, pentru corturi și rulote. Totuși, fiind atât de căutat, este extrem de aglomerat. Pur și simplu nu ai loc să pui un ac. Când am ajuns noi, ne-au spus că mai au câteva locuri pentru cort pe un deal, deasupra apei, și nu puteam avea mașina parcată lângă noi. Din acest motiv, dar și pentru că prețul era 34 de euro/ noapte, nu am ales să stăm aici.
Santa Maura Camping
Fix pe cealaltă parte a aceluiași golf se află Santa Maura Camping. Adevărul este că așa de tare ne-a dezamăgit Desimi Camping, încât nu am mai vrut să mergem să vedem cum este Santa Maura, deoarece am crezut că este la fel. Dar au fost niște prieteni și ne-au spus că este foarte diferit de Desimi. Este aerisit, liniștit și foarte bine întreținut. Se află tot așa, pe malul apei și are niște priveliști superbe, din ce ne-au povestit. Se pare că aici merită încercat.
Vassiliki Beach Camping
Ultimul camping pe care l-am văzut în incursiunea noastră a fost Vassiliki Camping. Practic, pentru a ajunge aici, am explorat toată coasta estică și am vizitat toate campingurile găsite aici. Vassiliki Camping este un camping ce ne-a amintit de Golden Beach Camping din Thassos, unde am stat prima dată cu cortul în Grecia. Este un camping bine administrat, care îți dă vibe-ul de Grecia pe care îl căutam. Dar, fiind și el destul de căutat, nu am găsit aici loc pentru perioada dorită. Deci aici trebuie să faci rezervare din timp.
Ce camping din Lefkada am ales pentru a sta cu cortul pe insulă?
După ce am văzut toate acese campinguri, am ales să stăm în Kariotes Camping, chiar primul pe care l-am vizitat. Am ales Kariotes Camping datorită poziției aproape de orășelul Lefkada dar și datorită zonei de campare excelentă.
În curte sunt plantați mulți măslini și rodii, care oferă multă umbră naturală. Nu este foarte aglomerat, așa că am avut loc destul pentru a ne amplasa cortul, masa și scaunele, fără a ne simți sufocați. Aveam priză chiar lângă cort, ceea ce a fost minunat. În plus, am apreciat curățenia chiar de când am venit prima dată. Personalul de la curățenie lucrează zi de zi neobosit să păstreze totul lună și bec. Și se vede. Deși au un singur frigider, am găsit mereu loc să ne punem lucrurile. Am fi preferat să aibă și un congelator, ca în Thassos, să ne răcim mai repede băuturile, dar a fost bine și așa. Aveau și mașini de spălat, 6 euro/ spălare.
Cum am zis, era și piscină și bar, dar pentru că noi am explorat insula, nu am avut timp de stat acolo. Ne-am întâlnit aici cu oameni care vin an de an în acest camping, tocmai datorită condițiilor bune și prețurilor decente. În luna iulie am plătit 26 de euro/ noapte pentru 2 persoane, un cort și mașina. All in all, se pare că am ales bine:)
Totuși, explorând insula, am descoperit ceva interesant, ce ne-a făcut să stăm doar 3 nopți cu cortul aici.
Cum am găsit un camping gratuit în Lefkada
Da, ai citit bine. Am găsit un camping gratis în Lefkada, în timp ce exploram insula. Bine, impropriu spus camping, dar îți povestesc imediat.
Exploram vestul insulei, când vedem un indicator – Free Camping. Bineînțeles că ne-am întrebat dacă este glumă sau chiar așa o fi. Ne-am dus să vedem.
Așa am ajuns la Avra Tavern Egremni, o tavernă grecească autentică cu vedere superbă la mare. Vis-a-vis de tavernă, pe partea celalaltă a șoselei se afla un teren liber, plin cu măslini, pus la dispoziție de ei pentru oricine dorea să campeze. Și ofereau spațiul gratuit. Practic, îți puteai instala cortul și nu plăteai nimic. Nu aveau acolo niciun fel de facilitate, dar putea folosi toaleta tavernei. În plus, aveau un duș în exterior pe care îl puteai folosi pentru a te spăla.
Ni s-a părut foarte tare ideea, așa că ultimele 3 nopți din Lefkada ni le-am petrecut aici. Și a fost foarte plăcut. Bineînțeles că am și luat masa la tavernă, deoarece avea un meniu tradițional și prețuri foarte bune. Am admirat un apus superb pe mare și am avut și surpriza de a vedea căprioare.
Dacă îți place aventura și nu ești foarte pretențios, iată cum poți să stai chiar gratis în Lefkada!
Tu ce camping Lefkada ai alege?
Lefkada are multe opțiuni de campinguri bune, cu toate facilitățile de care ai nevoie. Bineînțeles, gusturile diferă, de aceea vei găsi locații foarte variate.
Pentru noi, Kariotes camping va rămâne o amintire foarte plăcută. Recomandăm cu drag acest loc oricui vrea să meargă cu cortul în Lefkada!
Tu ce ai alege? Ai sta cu cortul pe insulă?
Scrie-ne în comentarii!

Naomi Vedinas
Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.
