Caru’ cu bere București – istorie și povești nebănuite

Te întrebi de ce o clădire cu turn, statuie de hangiță și vitralii atrage privirile pe strada Stavropoleos?

Caru’ cu bere este azi un restaurant tradițional românesc din Centrul Vechi al Bucureștiului. Înainte de asta, a fost casa și visul unui berar venit din Transilvania.

Clădirea de la numărul 5 datează din 1899 și este monument istoric. Mai jos găsești povestea ei, arhitectura și detaliile pe care merită să le cauți, la exterior și la interior.

Cuprins articol – selectează secțiunea care te interesează

• Unde se află Caru’ cu bere și cum ajungi?
• Cum a început povestea Carului cu bere?
• Cine a construit clădirea și când?
• Ce vezi la exteriorul clădirii?
• Ce vezi în interior?
• Cum a evoluat clădirea de-a lungul timpului?
• Program și informații utile
• Ce mai vezi în apropiere?
• Merită să vizitezi Caru’ cu bere?

Unde se află Caru’ cu bere și cum ajungi?

Restaurantul se află pe strada Stavropoleos nr. 5, în sectorul 3, în inima Centrului Vechi. Ești la câțiva pași de Biserica Stavropoleos și de Pasajul Macca-Villacrosse, iar la Universitate, pe metrou (M2), ajungi pe jos.

Zona este pietonală și aglomerată, mai ales seara și în weekend. Dacă vrei să vezi fațada fără forfotă, vino dimineața.

👉 Mergi la locație!

Cum a început povestea Carului cu bere?

Povestea începe în 1879, nu pe Stavropoleos, ci pe Calea Victoriei nr. 2, la intersecția cu strada Franceză. Acolo funcționa berăria „La Carul cu Bere”, înființată de ardeleanul Ion Căbășanu. Numele se explică simplu: berea ajungea la cârciumă în căruțe trase de cai.

Printre angajați se aflau doi nepoți ai lui, Ion și Gheorghe Mircea, veniți și ei de peste munți, din comuna Cața.

Tot în 1879 au chemat la București și un al treilea frate, Nicolae Mircea, cel care avea să ridice clădirea de azi.

Frații au lucrat ani la rând în prăvălii din Hanul Zlătari și din zona Pasajului Villacrosse. La 25 septembrie 1897, Nicolae Mircea, pe atunci în vârstă de 29 de ani, a cumpărat terenul de pe strada Stavropoleos nr. 5.

Vrei să afli povestea restaurantului pe teren?

În turul nostru ghidat din București pornim din Piața Sfântul Anton, mergem prin Centrul Vechi și povestim, printre altele, istoria Carului cu bere. Turul durează aproximativ 2,5 ore, trece prin 25 de obiective și se încheie la Ateneu, pe Calea Victoriei. Poate fi privat sau în grup de maximum 20 de persoane.

👉 Rezervă turul ghidat din București

Cine a construit clădirea și când?

Autorizația de construire a fost eliberată la 10 martie 1898, iar noul local a fost inaugurat în iunie 1899. Proiectul îi aparține arhitectului de origine poloneză Siegfried Kofczinsky (1858–1932), în colaborare cu Alois Pesch. Numele lui apare scris în mai multe feluri în documente, fiind o transpunere fonetică din poloneză.

Potrivit istoricului publicat de restaurant, Nicolae Mircea a primit de la regele Carol I Steaua României și Coroana României. Pentru construcție a luat și un împrumut ipotecar de la bancă.

Casa avea mai multe niveluri cu roluri diferite:

• subsolul, cu pivnițe pentru butoaiele de bere și de vin;
• parterul înalt, gândit ca restaurant de tip hală;
• două etaje pentru locuința proprietarului și a angajaților;
• o mansardă ampla, sub acoperiș.

Ce vezi la exteriorul clădirii?

Fațada este asimetrică și are un turn consolă cu acoperiș în formă de săgeată (fleșă). Detaliile sunt gotice: pinacluri, fleuroane, traforuri și arce în ogivă trilobate, așezate pe verticală. Stilul este numit „romantism de școală germană”, cu elemente neogotice și neoclasice.

Sus, la nivelul acoperișului, într-o nișă centrală, privește în stradă statuia unei hangițe. Reprezintă o hangiță germană în costum din secolul al XVIII-lea, cu o halbă ridicată în cinstea celor care intră. Autorul sculpturii nu se cunoaște, dar statuia apare deja pe cărți poștale din 1900–1905.

Uită-te și la vitrinele de la parter. Partea lor de sus are o friză de vitralii cu fructe, păsări, vânat și vase, pictate în culori pastelate pe sticlă gălbuie. Acestea apar pe o carte poștală Duschek de dinainte de 1905. Merită remarcată și feroneria, mai ales cea a firmei de la intrare.

Ce vezi în interior?

Sala principală are bolți gotice. Partea de sus a pereților, arcele și tavanul sunt pictate în culori de ulei, iar nervurile bolților sunt aurite. Coloanele sunt lucrate în stucomarmură de societatea „Frații Axerio”, în nuanțe de galben și de maro-roșcat, cu intarsii.

Pereții sunt acoperiți aproape complet de picturi cu scene din lumea nobilimii germane, plasate în secolele XVII–XVIII. Vezi un alai de curteni cu un rege călare, care ține o cană mare de bere. Mai vezi trubaduri la o terasă, butoaie descărcate dintr-o căruță și drumeți care ciocnesc halbele. Scenele seamănă cu cele din berăriile din München ale vremii.

Una dintre picturi imită un vitraliu, cu regele Gambrinus, personajul legendar al berarilor, așezat pe un scaun cu halba în mână. Alături, o fereastră „întredeschisă” este un trompe l’oeil, adică o iluzie optică. Autorii picturilor nu sunt siguri. Unele surse îi indică pe pictorii-zugravi Wilhelm și Friederich Hugo, după proiectul arhitectului.

În sală sunt și două scări elicoidale din lemn, care duc la balcoanele de la mezanin. La baza unei scări poți vedea o mică statuie din lemn din 1924, care îl înfățișează pe bătrânul Ghiță, pivnicerul din primii ani ai berăriei. În axul sălii se află bustul din bronz al lui Nicolae Mircea, făcut în 1935 de sculptorul Ion Stanea.

Cum a evoluat clădirea de-a lungul timpului?

Nicolae Mircea a cumpărat între 1909 și 1922 terenurile vecine de pe strada Lipscani (nr. 4–6), ca să extindă localul. A apelat tot la Kofczinsky, ale cărui desene din 1924 păstrează limbajul clădirii de pe Stavropoleos. Atunci s-a deschis spațiul central al halei și s-a adăugat luminatorul de sticlă. Tot atunci au apărut cele două vitralii mari de pe peretele din spate, semnate de Rudolf Ziegeler, cu o țărancă în port național și cu Gambrinus. Subsolul a devenit cramă.

În 1948, clădirea a fost naționalizată, dar restaurantul a continuat să funcționeze și și-a păstrat numele. Între 1983 și 1986 interiorul a fost reamenajat după proiectul arhitectului Ion Barabas. Frescele, lambriurile și vitraliile au fost restaurate de mai mulți artiști, printre care Ștefan Câlția și Sorin Ilfoveanu.

Descendenții lui Nicolae Mircea au recăpătat clădirea în 1999. După lucrări de reabilitare, berăria s-a redeschis în 2006, într-un parteneriat de operare cu City Grill. Fațada de pe Stavropoleos a fost consolidată și restaurată între 2011 și 2016.

Program și informații utile

Intrarea în clădire nu se face cu bilet, ci ca la orice restaurant: intri, iar dacă vrei să stai la masă, e bine să rezervi, mai ales în weekend.

• Când să vii: dimineața, pentru fațadă și fotografii fără aglomerație; seara, pentru atmosfera sălii.
• Ce să urmărești: hangița din nișă, vitraliile, scenele pictate, scările din lemn și bustul fondatorului.
• Cât timp îți trebuie: câteva minute pentru fațadă, mai mult dacă alegi să stai în sală.

Ce mai vezi în apropiere?

Biserica Stavropoleos, ridicată în 1724, este chiar vizavi de restaurant, iar Pasajul Macca-Villacrosse se află la câteva minute de mers pe jos. Mai departe, spre strada Franceză, ajungi la Hanu’ lui Manuc.

👉 Află mai multe despre Hanu’ lui Manuc din București.

👉 Vezi și articolul despre Biserica Sf. Anton din București.

👉 Vezi toate obiectivele din oraș în ghidul nostru cu obiective turistice din București.

Merită să vizitezi Caru’ cu bere?

Dacă te interesează arhitectura și poveștile Bucureștiului de la 1900, da.

Chiar dacă nu te așezi la masă, fațada, statuia hangiței și detaliile de la intrare spun mult despre cum arăta orașul în anii 1890. Cu atât mai mult cu cât clădirea a fost construită de un berar care și-a pus în ea toată averea și a locuit în ea.

Tu ce vei căuta mai întâi la Caru’ cu bere: hangița de la acoperiș, vitraliile sau scenele pictate?