Cetatea Ulmetum – Cetăți dobrogene necunoscute

Odată ajuns în Dobrogea, trebuie să știi că pe oriunde ai călca, sunt mai mult ca sigur urme ale unor civilizații anterioare. De fapt, Dobrogea în sine poate fi considerată un imens muzeu în aer liber, fiind presărată cu cetăți importante la tot pasul. Teritoriul acesta dintre Dunăre și mare încă ascunde numeroase povești antice ce abia așteaptă să fie descoperite. Cetatea Ulmetum, din inima Dobrogei, a început, încet, încet, să își dezvăluie tainele.

La 54 de kilimetri de Constanța, în imediata apropiere a localității Pantelimonul de Sus, pe un deal stâncos străjuit de râpe adânci, se regăsesc ruinele Ulmetumului. În prezent, se pot observa părți din fortificația romano-bizantină, ce a funcționat între secolele IV-VI e.n. Însă istoria acestei așezări își întinde rădăcinile mult mai adânc. Și aceasta deoarece zona așezării nu este nici pe departe aleasă la întâmplare.

Cetatea Ulmetum a reprezentat un nod rutier important, aflându-se la intersecția marelui drum ce lega nordul de sus și mergea până la Roma. În plus, tot pe aici se intersectau alte două drumuri secundare ce faceau legătura cu cetățile din zonă. Pe lângă toate acestea, trebuie menționat importantul rol agricol al așezării, care și-a început istoria ca “vico Ulmeto”, adică drept comună rurală.

Zorii erei de început pentru cetatea Ulmetum

Veacuri de-a rândul au trecut peste zidurile așezării fără ca acestea să iasă la lumină. Negura istoriei a început să se risipească in secolul XIX e.n., când Grigore Tocilescu descoperă aici mai multe inscripții valoroase. Una dintre acestea, reprezentată de un altar votiv, menționa anul 140 e.n. și numele așezării, “vico Ulmeto”. Așadar, istoria cunoscută a acestei așezări începe în secolul II e.n. În această epocă romană timpurie, Ulmetum este locuită de o comunite mixtă, așa cum evidențiază inscripțiile. Acei “Cives Romani et Bessi consistentes” formau o comunitate omogenă ce conviețuia pașnic.

Perioada de pace însă nu durează mult. De fapt, mai toate cetățile ce prezentau elemente romane făceau obiectul distrugerilor barbare. Acești barbari, în principal huni de origine turcică, fie rad din temelii cetățile întâlnite în calea lor, fie le locuiesc pentru o vreme. Se pare că Ulmetum a fost una dintre cetățile unde acești barbari au poposit, alungând aproape definitiv populația romană. Cercetările arheologice desfășurate la Ulmetum de către Vaile Pârvan și echipa sa între 1911-1914 au scos la iveală monede și ceramică de secole IV și V e.n. Așadar, comerțul a continuat să se desfășoare aici sub o formă mai umbrită, dar încă vie. De asemenea, este avansată ipoteza găzduirii unor sute de federați goți, veniți să găsească refugiu la umbra Imperiului Roman. Cetatea, subordonată Capidavei, nu prevedea înca era de inflorire ce avea să urmeze.

Cetatea Ulmetum în perioada Iustiniana

Date despre cetatea Ulmetum ne sunt oferite de către Procopius din Cezareea, contemporan al Imparatului Iustinian (527-565 e.n.). Acesta mentionează în lucrarea De Aedificius faptul că la Ulmetum “barbarii sclavini își făcuseră acolo un loc de pândă” și “nu mai rămăsese nimic din ea, decât numele”. Cetatea, aflată în ruine la începutul secolului VI e.n., atrage atenția Impăratului Iustinian, al cărui vis era să restabilească grandoarea Imperiului Roman. Astfel, se ivesc zorii unei noi ere pentru Ulmetum. O eră în care va fi reclădită și va căpăta un rol militar însemnat.

Săpăturile începute de Vasile Pârvan în 1911 și continuate abia din 2004 au scos la iveală incinta interioară și exterioară, turnurile, porțiuni din zona intramurană și chiar o clădire mare cu absidă, probabil cu rol militar.

Nodul rutier unde se afla cetatea Ulmetum îi conferea avantaje importante, de aici și rolul strategic-militar. La Ulmetum au fost cantonați în jur de 200 de soldați, gata să apere mărfurile ce se transportau pe drumurile din zonă. Incinta, de doar 4ha, realizată sub forma unui triunghi dreptunghiular cu ipotenuza curbata, se aliniază perfect reliefului pe care este amplasată. Zidul cetății, ce poate fi observat și azi, prezenta 3 turnuri rotunde de colț, 2 porți flancate cu turnuri în formă de U și 6 turnuri dreptunghiulare, dintre care 4 pe latura ce are forma ipotenuzei curbate.

La reconstrucția zidului, gros de 2,6 metri, au participat probabil meșteri traci, dar și un grup de tineri lăncieri. Aceștia au intrat în istorie printr-o inscripție care menționează contribuția lor. Demn de remarcat este faptul că în exterior, acest zid al cetății a fost placat cu blocuri de piatră refolosite din interiorul vechii așezări. Astfel, a fost scos la iveală un relief ce prezintă un călăreț în galop și, probabil, un mistreț.

Aspecte referitoare la zidurile de incintă

Laturile N-E și N-V sunt asemănătoare, luând forma celor două catete ale triunghiului. Aceste laturi, de aprox 135 metri, au la extremități câte un turn rotun cu diametrul de aproximativ 10 metri. La mijloc, prezintă fiecare câte un turn dreptunghiular. Turnul dreptunghiular al laturii de N-V este impresionant ca mărime, având 155 de metri ca suprafață utilă. Se consideră că acesta în sine putea fi o cetățuie de refugiu. De asemenea, este avansată impoteza că aici, în acest turn, putea funcționa hambarul de cereale, având în vedere și rolul comercial al cetății. Tot pe această latură se pot observa urmele unei foste porți, flancată de două turnuri rotunde. Această poartă a fost blocată, probabil în timpul refacerii Iustiniene.

Latura cea mai mare a cetății, cea de S-E, prezintă și ea o poartă flancată cu 2 turnuri în formă de U, 2 intrări considerate secrete și 4 turnuri dreptunghiulare.

Săpăturile aheologice au scos la iveală și aspecte controversate. Un exemplu în acest sens este legat de mormintele descoperite în interiorul cetății. De obicei, necropolele erau situate în zone extramurane, însă, în acest caz, ele au fot descoperite chiar în interior. Concluzia specialiștilor este că acestea, cel puțin două la număr, datează din secolul IV e.n. Așadar, ele au fost așezate în zona ce ulterior a fost inclusă între zidurile cetății, în secolul VI e.n. Obiectele descoperite în aceste mormite conduc către ipoteza ca acestea să aparțină federaților goți probabil stabiliți la Ulmetum.

La Ulmetum a existat chiar și un muzeu ce expunea vestigii și artefacte deosebite, distrus în Primul Război Mondial. În prezent, majoritatea vestigiilor și inscripțiilor găsite aici se pot observa la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

Distrugerea cetății și începerea perioadei de părăsire

Sfârșitul secolului VI e.n și începutul secolului VII e.n. face ca refacerea Iustiniană să nu dureze mult. Mai mult, năvălirile avaro-slave, ce cotropesc întreaga regiune, scot la iveală probleme importante din sistemul defensiv al cetății. Laturile de aproximativ 135 de metri erau prevăzute cu un singur turn de apărare dreptunghiular, mult prea puțin pentru a asigura paza acestuia. Cetatea nu rezistă mult, și, în final, este supusă noilor ei cuceritori. Nici Imperiul Roman nu mai are forță să se mai opună acestor năvăliri, care sting orice încercare de unire a Apusului cu Răsăritul. Barbarii sunt noii stăpânitori, care mai mențin în cetate o pâlpâire vagă de viață.

Periaoda medievală timpurie a lăsat și ea urme în zonă. La sud-vest de cetate, în zona extramuros, au fost descoperite bordeie și ceramică arsă de secole VIII – X e.n. Mai mult, tot în această zonă de sud, au fost descoperite urme ale unei locuiri în perioada otomană, sec. XVI – XVIII e.n.

Deși s-au descoperit deja numeroase vestigii, Ulmetum păstrează încă multe secrete. Nu sunt multe cetățile de stepă din perioada romană. Așadar, o vizită la Ulmetum poate contura mai clar imaginea unui Imperiu ce lupta pentru fosta glorie, în timp ce istoria se scurgea în defavoarea sa.