Crame Dobrogea unde vinul este mai mult decât tradiție
Te gândești la ce crame Dobrogea să vizitezi sezonul acesta?
Turul unei crame poate fi chiar highlight-ul vacanței tale în Dobrogea. Sau însuși motivul pentru care să ajungi aici.
Vinul și Dobrogea poartă o istorie comună. Licoarea bachică curge pe acest tărâm încă înainte de venirea grecilor.
Cramele din Dobrogea pe care le poți vizita astăzi spun povești uimitoare despre puterea vinului de a crea comunități.
Hai să vezi care sunt acele crame Dobrogea pe care merită să le vizitezi pentru o experiență oenologică aparte!
Printre cele mai bune crame din județul Constanța se numără Crama Vlădoi, Crama Rasova, Crama Viișoara, Crama Gabai, Domeniile Mitroi sau Crama Histria.
Vizitează cramele Niculițel și Măcin. De asemenea, gustă Vinul Kazakului, produs în Jurilovca.
Vizitează cramele din Dobrogea pentru calitatea vinului, frumusețea podgoriilor, unicitatea gustului dat de mediul umed și sărat și pentru experiența inedită pe care ți-o oferă.
Crame Județul Constanța – Crame Dobrogea
Crama Vlădoi – Povestea unei familii pasionate de vin
Crama Vlădoi, din sat Siminoc, Murfatlar, este acel loc ce spune o poveste de familie.
Cu rădăcini pe aceste meleaguri încă din 1924, vița de vie plantată de străbuni a rămas moștenire din generație în generație.
Cu un domeniu de 19ha pe dealurile Siminocului, familia Vlădoi produce vin din soiuri autohtone și internaționale. Pentru vinuri albe sunt recunoscuți pentru Muscat Ottonel, Chardonnay, Tamaioasa Romaneasca, Feteasca Regala, Riesling Italian, Pinot Gris sau Sauvignon Blanc. Pentru vinurile roșii, vițele de vie produc aici struguri din soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Syrah.
Anual, peste 80.000 de litri de vin trec prin Crama Vlădoi.
Poți vizita și tu această cramă dobrogeană cu o poveste de familie.
Poți alege din cele 3 pachete de degustare pe care le oferă.
Crama Histria – Stropi de istorie într-un pahar
Când vorbim despre crame Dobrogea, Crama Histria ocupă un loc aparte. Aceasta datorită spațiului deosebit în care se regăsește, la convergența dintre civilizații.
Crescută pe colinele unde milenii în urmă grecii au decis întemeierea cetății Histria, vița de vie de aici este mângâiată de soarele dobrogean. Briza mării și căldura soarelui fac din vinul produs aici o adevărată poveste.
Prin gamele De Histria, Mirachi, Ammos și Nikolaos, vinurile histriene reflectă perfect zona unică unde sunt produse.
Ești invitat cu drag în Crama Histria, pentru a pătrunde în povestea adevărată a vinului. Și, pentru că vinurile dobrogene merg de minune cu plăcintele dobrogene, fii sigur că rezervi din timp o degustare.
Vezi aici pachetele de degustare Crama Histria!
Adresă – Strada Gării, nr. 1, Cogealac, jud. Constanța, Romania.
Crama Rasova – Priveliște uluitoare și vin deosebit

Crama Rasova, ridicată monumental pe colinele Dunării din apropiere de Cernavodă, ne arată că vinul este liantul dintre trecut și viitor.
Cu un vibe modern, ancorat în prezent, dar și cu o viziune futuristă, Crama Rasova este un adevărat manifest al culturii oenologice dobrogene.
Pe colinele Rasova cresc soiuri de struguri precum Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Fetească albă, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Syrah și multe altele. Parfumul acestora se regăsește în gamele de vinuri produse cu pasiune aici: La Plage, Riviera, Craft, Sur Mer, Imperfect și multe altele pe care le poți descoperi în turul de vizitare.
Înainte de a fi uimit de vinuri, vei fi uimit de priveliștea asupra Dunării și a podului Anghel Saligny pe care ți-o oferă crama. Ce să mai spunem de contemplarea unui apus cu un pahar de SUR MER CUVEÉ ROȘU, corpolent, consistent și parfumat?
Vezi programele de degustare și tururi Crama Rasova!
Crama Viișoara – Răsplătirea străbunilor
Crama Viișoara te așteaptă în județul Constanța, în satul cu același nume, aflat între Dunăre și mare. Aproape 250 de hectare de vie înnobilează astăzi dealurile de la Viișoara.
Răsplătirea străbunilor a fost motivația ce a stat la baza înființării cramei din 2016. Vița de vie defrișată din zona Viișoara – Cobadin a fost “răzbunată” de eforturile Cramei Viișoara.
Vinuri albe, roșii și roze ies din Crama Viișoara, sub numeroase colecții – Antika, Conu’ Albu, Via Maria, Nostalgia, Liliana și altele.
Și tu poți vizita Crama Viișoara, aflată la 42km de Constanța. Aici există și un mic muzeu al vinului produs la Viișoara, o sală de degustări și un restaurant.
Află mai multe despre vizitele la Crama Viișoara!
Crama Gabai – Tradiție din generație în generație
Crama Gabai, aflată la doar 10km de Constanța, în Valu lui Traian, produce vinuri premium pentru răsfățul pasionaților de vin.
Crama “family boutique”, cu podgorii întinse pe doar 11ha, te invită să îi descoperi povestea.
Vino și tu să deguști vinuri din soiuri precum Muscat Ottonel, Riesling Italian, Fetească Neagra sau Pinot Noir, să vizitezi via și să te bucuri de priveliște.
Află mai multe despre vizitare Crama Gabai!
Domeniile Mitroi – Crama la început de viță nobilă
Crama Mitroi, aflată tot în Valu lui Traian, spune povestea unei familii cu drag de vin și un vis măreț. Fondată în 2008, podgoria Domeniile Mitroi a ajuns azi să se întindă pe 100 de hectare, pe dealurile Murfatlar.
Gamele Exclusive, Premier și Atrium sunt cele care evidențiază efervescența și gustul plin al vinurilor Mitroi.
De curând s-a deschis un nou showroom în Constanța – Mircea cel Bătrân nr.113 – unde poți face cunoștință cu vinurile și povestea Domeniile Mitroi.
Află mai multe despre Crama Mitroi!
Crame județul Tulcea – Crame Dobrogea
Crama Niculițel – Aroma Dobrogei de Nord
La doar 30 km de Tulcea, se află unele dintre cele mai vechi podgorii ale Dobrogei – în zona Sarica-Niculițel.
Dealurile Saricii și ale Niculițelului cresc soiuri deosebite de struguri, încă din Antichitate. Aflată la marginea Deltei, între Dunăre și mare, Crama Niculițel beneficiază de un climat unic, ce face și vinurile la fel de unice.
Cele mai cunoscute vinuri, Caii de la Letea, Volumele I și II, poartă în fiecare strop povestea de curaj și anduranță a cailor liberi ai Deltei Dunării.
Află mai multe despre Via Viticola – Crama Sarica – Niculițel!
Crama Măcin – Crama Dobrogeană de lângă Dunăre
Vinurile de Măcin sunt atent meșteșugite în locul ce poartă până azi pecetea romană – Măcinul.
Furnizor al Casei Regale, Crama Măcin, prin vinurile sale de excepție, încoronează tradiția viticolă dobrogeană.
Între valurile bătrânului Istru și culmile celor mai vechi munți din țară, Crama Măcin produce vinuri din 2002. Medaliate în numeroase rânduri, vinurile lor aduc un omagiu tradiției vinicole din Dobrogea de Nord.
Ești invitat la un tur al Cramei Măcin, dar și al podgoriei. Poți face un mini-tur sau un tur standard în sălile de degustări: Pivnița lui Terente, Sala de baricuri și Crama Dobrogeană.
Află mai multe despre tururile de vizitare Crama Măcin!
Vinul Kazakului – Vin de Jurilovca

Vinul Kazakului nu are cramă, dar este cel mai bun vin produs pe plaiurile Jurilovcăi.
O familie de lipoveni – Victori și Glafira Nicanov, au dat viață vinului ce bucură inimile celor ce îl degustă, Vinul Kazakului.
Produs din struguri sărutați de soarele blând dobrogean, ce cândva era țărmul mării, Vinul Kazakului te va surprinde.
Merlotul, Feteasca Neagră sau Sauvignon Blanc sunt doar câteva dintre soiurile prelucrate aici.
Îi găsești în Jurilovca, chiar la ei acasă.
Tu ce crame Dobrogea ai vizitat? Scrie-ne în comentarii!

Naomi Vedinas
Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.
