vedere de sus delta dunarii
Judetul Tulcea
0 Reviews

Delta Dunării – Excursii și Recomandări

Delta Dunării este tărâmul de basm al țării noastre. Miracolul acesta ce se formează an de an, ne umple inimile de recunoștință și satisfacție la fiecare vizită.

Internetul este plin de statistici despre Delta Dunării – cea mai mare zonă umedă din Europa, cel mai nou pământ românesc, biodiversitate remarcabilă. Toate acestea nu înseamnă nimic dacă nu vii aici, să trăiești propria ta experiență în Deltă.

Da, avem în România a doua cea mai mare deltă din Europa. Pe care nu o poți descoperi într-o zi. Uită de excursiile tip-fulger în Deltă, află mai multe despre acest loc și planifică-ți o vacanță așa cum trebuie!

De ce să vizitezi Delta Dunării?

Pe scurt, pentru că ce vei vedea aici nu vei regăsi în altă parte. Delta Dunării este locul care reunești peste 50% dintre speciile de păsări ale Europei. Și asta într-un singur loc. Pe o suprafață de 5050 km², împreună cu Complexul Lagunar Razim Sinoe, Delta Dunării oferă un spectacol inedit al naturii.

Fiind cea mai bine conservată Deltă a Europei, înscrisă în Patrimoniul UNESCO încă din 1991, Delta Dunării păstrează încă o biodiversitate uluitoare.

Poate că atunci când te gândești la Deltă, primii ce îți vin în minte sunt pelicanii. Și nu întâmplător. Delta Dunării găzduiește cea mai mare colonie de pelicani din afara Africii. Peste 18.000 de pelicani comuni și aproximativ 500 de pelicani creți, mai rari, migrează spre Deltă în fiecare primăvară.

pelicani delta dunarii
pelicani delta dunarii

Pe lângă pelicani, vino în Delta Dunării pentru a admira și celelalte peste 300 de specii de păsări: lebede, cormorani, lopătari, stârci, egrete sau chiar rața cu gât roșu – o specie foarte rară.

Cu referire la pești, de regulă în Deltă vii să îi savurezi, nu să îi admiri. Dar interesant de știut este că aici se află mai bine de 130 de specii de pești de apă dulce și sărată. Crapul, somnul, calcanul, sturionii sau scrumbia sunt doar câteva dintre multele specii de aici.

Adevăratele motive pentru care să vii în Deltă

Dar în Deltă vii în special pentru peisaje.

Pentru liniștea pe care o emană lacustrele liniștite, canalele străjuite de sălcii și lacurile pline de nuferi albi și galbeni.

nuferi albi
nuferi albi

Vii pentru excursiile lente pe canale și pentru mâncarea autentică de aici.

Vii pentru plimbările în pădurile Letea și Caraorman, cu stejari de peste 300 de ani.

Pentru plaja sălbatică de la Sfântu Gheorghe, unde vezi cum apa Dunării se contopește cu marea.

Pentru răsărituri splendide și apusuri magice.

Și încă multe altele despre care îți voi vorbi în continuare.

Când să vizitezi Delta Dunării?

Aceasta este una dintre cele mai dese întrebări pe care le primim. Și este o întrebare bună, pentru că de momentul în care mergi în Deltă depinde întreaga ta experiență aici.

Așadar, răspunsul este primăvara.

Dacă vrei să te bucuri din plin de frumusețea Deltei, alege luna mai pentru o excursie aici.

De ce luna mai?

Pentru că este perioada în care toată vegetația se înveșmântează în verde crud, păsările migratoare revin și totul freamătă de viață. Penajul păsărilor este mai frumos, puii ies deja din ouă și canalele sunt pline de apă. În luna mai poți face excursii în zonele în care vara nu poți ajunge din cauza secetei. Delta nu este atât de aglomerată, iar țânțarii nu și-au intrat încă în drepturi.

canale delta
canale delta

Bineînțeles, și vara te poți bucura de experiențe frumoase aici, având soarele de partea ta. Însă canicula poate face ca păsările să nu se mai arate, iar canalele încep să scadă în debit.

Toamna este o altă perioadă prielnică pentru vizitarea Deltei Dunării. Timpul frumos se menține până la final de octombrie, iar peisajele sunt splendide.

Excursii Delta Dunării – Recomandări excursii Delta Dunării

Dificultatea cea mai mare pe care chiar noi am întâmpinat-o când ne-am gândit la Delta a fost de unde să începem. Ne-am uitat pe hartă și totul părea foarte încâlcit, greu de înțeles.

Am citit o grămadă de informații despre excursii în Deltă și toate promiteau experiențe de neuitat. Însă, așa cum ne știi deja, am ales să ieșim din mulțime și să ne facem singuri itinerariul.

Și a fost cea mai bună alegere.

Îți prezint acum itinerariul pe care l-am urmat și excursiile în Deltă pe care le-am făcut, poate te inspiră.

Prima oprire a fost la Crișan, în inima Deltei. Ne-am gândit că este un punct de unde putem explora foarte bine zona cuprinsă între Tulcea și Sulina.

Excursii Delta Dunării zona Crișan și Mila 23

Ne-am cazat pentru o noapte în Crișan, iar timp de 2 zile am explorat regiunea. Ne-am plimbat prin localitate și apoi am luat o barcă ce să ne plimbe pe lacurile din zonă.

Am ales o excursie privată de 3 ore spre lacurile Bogdaproste, La Amiaza și 3 Iezere. Am făcut excursia după amiaza și a fost un adevărat spectacol de păsări și nuferi.

excursie delta crisan

Apoi, ghidul nostru ne-a condus prin canalul Eracle chiar la Mila 23 unde am luat o pauză pentru a explora localitatea. Am admirat câteva case lipovenești și ne-am îmbarcat pentru a ajunge din nou la Crișan.

A doua zi am ales o altă excursie care să ne ducă spre următoarea destinație – Caraorman.

Recomandări excursii Delta Dunării – Caraorman și plimbare Pădurea Caraorman

Excursia lentă dintre Crișan și insula Caraorman a fost printre cele mai frumoase din Deltă. Ghidul nostru ne-a plimbat pe lacurile Vestic, Capcicova și Iacob, unde am rămas uluiți în fața naturii surprinzătoare.

excursie crisan caraorman

Odată ajunși pe insula Caraorman, ne-am îmbarcat într-un safari de Deltă pentru a explora Pădurea Caraorman. Rezervația naturală este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici am admirat specii seculare de stejari, ce de peste 400 de ani veghează liniștea zonei. Apoi, ne-am răsfățat cu un deliciu culinar de-al locului.

Acum eram gata pentru următoarea noastră destinație – Sfântu Gheorghe.

Excursii Delta Dunării – Sfântu Gheorghe Deltă și Rezervația Sacalin – Zătoane

O excursie de aproximativ 3 ore ne-a încântat pe traseul Caraorman – Sfântu Gheorghe. Am trecut prin lacurile Puiuleț, Lumina, Puiu și Lacul Roșu, unde am admirat pelicani liniștiți, dar și numeroși plauri – insule plutitoare de stuf și vegetație. Am ajuns în cele din urmă la Sfântu Gheorghe prin Canalul Tătaru.

Pentru noi, Sfântu Gheorghe rămâne cel mai frumos loc din Delta Dunării.

apus sfantu gheorghe
apus sfantu gheorghe

Acest mic sat de pescari ridicat din nisip este o poartă spre traiul arhaic, autentic. Plaja Sfântu Gheorghe este singurul loc unde poți vedea punctul direct de vărsare al Dunării în Marea Neagră.

Dimineața devreme am pornit spre Rezervația Sacalin – Zătoane, tot într-un tur privat.

Am intrat pe canalul Olinca, circulabil în special primăvara, spre Cherhanaua veche. Am ajuns la Cherhanaua Ciotica, de unde am intrat în Laguna Sacalin. Am ocolit Epava Tuzla și am admirat din barcă peninsula Sacalin, cel mai nou pământ al țării. Zona este strict protejată și nu este accesibilă turiștilor. Aici se află cea mai mare colonie de chire de mare. Ne-am întors spre Sfântu Gheorghe prin Laguna turcească – un paradis al păsărilor.

Află mai multe despre excursii Sfântu Gheorghe Delta Dunării!

Deoarece nu am găsit o legătură directă spre Sulina, ne-am reîntors la Tulcea, de unde am luat șalupa spre singurul oraș din Deltă.

Excursii Sulina, Cardon și Pădurea Letea

nautica
nautica sulina

Ne-am cazat 2 nopți în Sulina, pentru a avea timp să explorăm atât orașul, cât și lacurile din zonă.

Oraș gazdă pentru Comisia Europeană a Dunării și Porto Franco – Sulina s-a dezvoltat în secolele XIX – XX într-un ritm accelerat. Oraș cosmopolit, atrăgea investitori din toate colțurile lumii. Al Doilea Război Mondial a încheiat perioada de înflorire a Sulinei, acum rămânând o umbră a ce a fost cândva.

Vezi și turul obiectivelor turistice din Sulina!

Excursie Sulina – Pădurea Letea

Prima excursie pe care am făcut-o a fost către Cardon, un sat micuț de pe grindul Letea.

De aici ne-am îmbarcat din nou într-un safari deltaic către Pădurea Letea, trecând prin localitatea C.A.Rosetti. Am explorat pe jos frumusețea Pădurii Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din lume. Aici poți vedea liane grecești, viță de vie sălbatică, orhidee sălbatice și stejari seculari.

La întoarcere ne-am ospătat cu un prânz pescăresc în Cardon – de neuitat!

Excursie Sulina – Insula K

Această excursie se face, de regulă, la apus. Ai ocazia să treci pe lângă farurile vechi din Sulina și să traversezi canalul de 8 km ce prelungește artificial vărsarea Dunării în mare.

Insula K, supranumita insulă a păsărilor, este o splendoare în lumina amurgului. Pe înserate, apele golfului Musura se îmbracă în nuanțe violacee, demne de un tablou celebru.

Astfel s-a încheiat excursia noastră în Delta Dunării. Ne-am dorit să ajungem și la Chilia și Periprava, însă nu am mai găsit nicio cazare disponibilă în zonă.

Ne-am întors la Tulcea, unde am descoperit un oraș efervescent, în plină dezvoltare.

Află ce obiective turistice Tulcea poți vizita când ești în zonă! Chiar îți recomandăm să vezi Centrul Muzeal “Delta Dunării” înainte să vizitezi Delta.

Ai fost în Delta Dunării? Cum ți s-a părut?

Naomi Vedinas

Naomi Vedinas

Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.

Ofera o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Crează-ți un cont!

Bucura-te de beneficii!

Afișați politica de confidențialitate
Afișați termenii

TuristulLiber.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.