Restaurante pescărești Constanța – Unde am mâncat un pește bun
Ești în Constanța și cauți un loc unde să mănânci pește bun?
Vrei ceva proaspăt, gustos și gătit ca la malul mării?
Noi am locuit 15 ani în Constanța și îți spunem unde care sunt cele mai bune restaurante pescărești din oraș pentru a te bucura de gustul pe care îl cauți.
Fie că vrei o saramură de crap ca la bunica, doradă pe grătar cu legume sau tagliatelle cu creveți, ai de unde alege.
În acest articol îți arătăm unde găsești cele mai bune restaurante pescărești din Constanța, testate de noi. Locuri unde peștele chiar are gust de mare.
Cuprins:
Restaurante pescărești Constanța unde am mâncat bine
Deși sunt multe restaurante pescărești în Constanța, nu peste tot se mănâncă bine. De aceea, vezi mai jos care sunt recomandările noastre, dacă vrei să pleci cu zâmbetul pe buze de la masă.
Restaurant Camarote din Portul Tomis

Camarote, aflat chiar în Portului Tomis din Constanța, este un restaurant deosebit unde marea îți servește meniul, iar priveliștea completează gustul preparatelor. Interiorul elegant, cu elemente de lemn și lumină ambientală discretă, te transpun într-o atmosferă sofisticată. Camarote combină armonios designul rafinat cu aroma autentică a litoralului, pentru o experiență culinară memorabilă.


Am savurat aici o pălămidă la grătar, perfect gătită, cu textura fragedă care se topește în gură. Salata de icre a fost cremoasă și echilibrată, iar spaghetele cu cerneală de sepie, creveți și fructe de mare au fost extraordinare – o simfonie de texturi și arome proaspete. Fiecare preparat este atent gătit, lucru dovedit de gustul final, care chiar ne-a uimit. Recomandăm cu încredere Camarote dacă și tu cauți pește proaspăt și fructe de mare gătite ca la carte în Constanța.
👉 Află mai multe despre Camarote
Restaurant Marin Compass

Restaurantul Marin Compass, aflat tot în Portului Tomis, este o locație ideală pentru momentele când ai poftă de pește. Decorul din lemn masiv și ferestrele rabatabile îți dau impresia că te afli la bordul unui vas sofisticat. Spațiul este rafinat și luminos, perfect pentru o cină în familie sau o ieșire specială, iar priveliștea portului cu iahturi și pescăruși completează experiența. Meniul este variat, aici vei găsi preparate din pește și fructe de mare, dar nu numai. Dacă cei mici, de exemplu, preferă și altceva, vei regăsi în meniu opțiuni pentru fiecare.


Aici am încercat borșul de pește, o porție generoasă, cu mult pește. Zacusca de pește a fost surprinzător de bună: cremoasă, intensă și foarte apetisantă. În plus, saramura de biban a fost în topul preferințelor de la Marin Compass – peștele fraged, aromat, cu sosul clasic de roșii cu ardei copți care-ți lasă gura apă. Dacă vrei o experiență pescărească care să te facă să revii în Constanța, cu preparate autentice și gusturi memorabile, pune Marin Compass pe lista ta.
👉Află mai multe despre Marin Compass
Restaurantul Pizzico – Nu este pescăresc, dar au preparate excepționale din pește

Îți facem acum o recomandare mai inedită, dar este un loc unde poți mânca un pește bun, așa cum trebuie. Restaurantul Pizzico se află în Piața Ovidiu, în inima Constanței. Este un restaurant cu tradiție, unde nu ai cum să dai greș cu orice ai comanda. Pe zona de pește și fructe de mare, stau foarte bine. Aici poți încerca de la creveți saganaki și biban de mare la grătar până la caracatiță în sos de vin sau saramură de crap.


Orice ai comanda, va fi peste așteptări. Noi am încercat multe variante cu pește aici și am fost mereu impresioanți. Nu fac niciodată rabat de la calitate. Iar dacă ești iubitor de sushi sau vrei să încerci, poți să te uiți peste meniul Sushico, foarte variat și el. De la sushi până la hibachi rolls, noodles sau bao buns.
👉 Află mai multe despre Pizzico
Ce restaurante pescărești Constanța vei alege?
Fie că ești localnic sau turist, aceste restaurantele pescărești din Constanța îți oferă ocazia perfectă să te bucuri de gustul autentic al mării, într-un cadru relaxant și primitor.
De la borșul de pește clasic, la preparate sofisticate cu fructe de mare, ai parte de arome proaspete și porții generoase. Indiferent ce alegi, vei descoperi că pe litoral, peștele are alt gust – mai bun, mai aproape de suflet.

Naomi Vedinas
Am reunit aici, sub forma "Turistului Liber", pasiunea mea pentru povestile trecutului, aprecierea pentru obiceiurile locale si placerea de a calatori. Sunt Naomi si te invit sa experimentezi un altfel de turism, un turism liber, bazat pe cunoastere.
